BUCUREȘTI, 5 apr – Sputnik. Cunoscutul om de afaceri român Sorin Ovidiu Vîntu susține că, într-un război cu NATO, Rusia îi bate ”de le sună apa în cap” și subliniază că Rusia este o imensă putere nucleară.
”Deci glumițele alea că Putin e dement, e nebun, e tâmpit sunt propagandă și nimic altceva. Suntem iarăși de partea greșită a istoriei. Am citit o remarca a cuiva care spunea ca noi începem războaiele cu unii și le terminăm de partea celorlalți. Probabil așa se va întâmpla și acum. Repet, NATO și UE sunt organizații nocive, în care noi nu avem ce căuta”, a punctat Sorin Ovidiu Vîntu.
Acesta a comentat și discursul președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, avut luni, 4 aprilie 2022, în Parlamentul României.
SOV punctează că acesta a promis să le dă șpagă contractele pentru refacerea Ucrainei, cu condiția ca România să îi boicoteze la maximum pe ruși.
De asemenea, în ceea ce privește evenimentele de la Bucea, Sorin Ovidiu Vîntu crede că poate fi vorba despre o înscenare, ”putea foarte bine să fie regizat de Zelenski, propaganda” și că nici o informație venită de pe front nu este credibilă, nici dinspre Zelenski, nici dinspre Putin.
”Că așa se face în război”, a punctat SOV.
În opinia sa, la ora actuală, în Ucraina se poartă două tipuri de război: unul pe teren și unul hollywoodian. În rolul principal se află Zelenski.
”Totul este show din partea lui Zelenski, un penibil. Iar parlamentarii români s-au rugat de paiața asta să vină să vorbească în Parlament și el a promis că se va purta frumos cu românii din Ucraina.
Ce parere am despre parlamentarii români? Nici unul nu merită să conducă România.”, a spus Sorin Ovidiu Vîntu.