BUCUREȘTI, 2 apr - Sputnik. Vârfurile de lance ale reformei Uniunii Europene pe baze suveraniste au fost de ceva ani doar Polonia și Ungaria. Ambele țări au votat soluții politice conservatoare și rezervate față de alunecarea UE spre proiectul statelor unite ale Europei. Și tot ambele țări au trebuit, de nevoie, în contextul în care trebuiau să reziste presiunilor ideologice (dar manifestate economic și prin campanii mediatice de denigrare) ale UE.
Însă Polonia a ales calea unui naționalism conservator ce speculează nu doar valorile creștin- conservatoare, ci și anumite complexe și memorii istorice mitologizate.
Regimul polonez, fără a înceta să fie conservator, este naționalist, germanofob, rusofob și americanofil. Politica Poloniei este motivată de umori politice, de amintiri de acum 100 sau 200 de ani, dar și de o încredere quasi-religioasă în „american dream”.
Euroscepticismul polonez este mai degrabă o reacție germanofobă (Germania fiind încă motorul UE) și nu avem de unde să știm dacă nu cumva o Uniune Europeană ”americanizată” nu ar fi brusc pe placul Varșoviei.
Nu acesta este și cazul Ungariei și proiectului lui Viktor Orban și al Fidesz, pentru Ungaria.
Conservatorismul și naționalismul Fidesz și al lui Orban se pot defini prin pragmatism și prin depășirea blocajelor istorice.
Ungaria nu își gândește viitorul fiind blocată în trecut, așa cum nu își construiește alianțele bazată pe fantezii propagandistice. Spre deosebire de polonezi (și de români), Ungaria nu crede în americani, în mitul hollywoodian al ”cowboy-ului cel bun”. Alianța sa cu SUA este una pragmatică și bine temperată de interesele concrete și de o bună conștientizare a contextului regional.
Ungaria nu e membră UE și NATO pentru că, așa cum spune discursul polonez (dar și cel român) aceasta ar fi un soi de confirmare identitară. Pentru Ungaria, NATO și UE sunt doar instrumente politice de moment pentru atingerea unor obiective, altfel foarte maghiare.
De asemenea, relația dintre Ungaria și Federația Rusă nu este motivată de amintiri istorice mai mult sau mai puțin plăcute (România are, strict istoric vorbind, mai puține amintiri neplăcute decât Ungaria, în relația cu Rusia și URSS-ul).
De aceea Ungaria nu este ”copilul teribil” al UE ci este un exemplu de maturitate politică, prin comparație cu Polonia, România, Republica Moldova sau țările baltice, care tratează foarte infantil, pragmatismul relațiilor internaționale.
De aceea, miza alegerilor din Ungaria este una foarte importantă. Lui Viktor Orban I se opune o coaliție uriașă, de centru-dreapta- stânga, al cărei singur obiectiv este înlăturarea Fidesz de la putere și transformarea Ungariei într-un ”copil cuminte”.
Victoria lui Orban, este garanția că într-o Uniune Europeană și un NATO în care ideologia și subordonarea față de americani au luat loc pragmatismului, va exista și pe mai departe un ”cap limpede”. Și, datorită felului în care au fost construite și tratatul atlantic, și tratatele UE, un cap limpede la conducerea unei țări membre poate fi suficient ca să salveze întreaga Europă.
De aceea alegerile din Ungaria sunt privite cu mult interes în cele mai mari dintre cancelariile lumii.