BUCUREȘTI, 1 apr - Sputnik. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că primul miliard de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost deja accesat, iar din aceste fonduri, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, autorităţile publice vor derula programe de eficientizare energetică, siguranţă seismică sau la incendii.
„Banii europeni vor contribui la renovarea clădirilor din întreagă ţară şi reprezintă cea mai bună dovadă a modului în care Guvernul României abordează şansa enormă pentru dezvoltarea şi modernizarea ţării pe care o are prin acest program de redresare”, a transmis premierul României.
El a arătat că prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, autorităţile publice locale sau centrale vor derula programe de eficientizare energetică, siguranţă seismică sau la incendii.
Ciucă a mai arătat că România şi-a îndeplinit la timp obligaţiile asumate prin PNRR şi începe deja să valorifice cele aproape 30 de miliarde de euro puse la dispoziţie.