BUCUREȘTI, 30 mart – Sputnik. Briefing-ul Ambasadorului Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, va avea loc miercuri, 30 martie 2022. El se va desfășura prin Zoom, începând cu ora 16.00.
Menționăm că luni, 28 martie 2022, Ambasada Federației Ruse în România a anunțat că briefing-ul Ambasadorului Valery Kuzmin cu privire la operațiunea militară specială a armatei ruse pentru protejarea populației din Republicile Populare Donețk și Lugansk nu se va mai desfășura la ora și la data anunțate inițial – joi, 31 martie 2022, ora 11.00.
”Ținând cont de informațiile de care dispune Ambasada Federației Ruse la București despre viitoarele acțiuni provocatoare și violente împotriva participanților briefing-ului, anunțate în spiritul organizațiilor neonaziste, s-a luat decizia de a schimba formatul și ora evenimentului”, au transmis reprezentanții Ambasadei Federației Ruse în România.
Diplomații ruși la București au transmis, atunci, că un videoclip integral cu brifing-ul Ambasadorului va fi postat pe resursele Ambasadei pentru informarea publicului din România.