BUCUREȘTI, 30 mart - Sputnik. România a contractat cumpărarea a 47.912.039 de doze de vaccin până în anul 2023. Dintre acestea, au fost folosite 16.752.049 de doze (peste 12 milioane doze de Pfizer, peste 2 milioane de doze Johnson and Johnson, peste un milion de doze Moderna și 852 de mii de doze AstraZeneca).
Aproximativ 11 milioane de doze au fost revândute de către statul român, 2,1 milioane de doze au fost donate și peste două milioane de doze de vaccin sunt trecute în document la rubrica ”pierderi”, fiind incluse aici și vaccinurile expirate al căror termen de garanție nu ami putut fi folosit.
De asemenea, multe doze nu au ajuns încă în România, fiind însă prevăzute în contractul de achiziție.
Totalul achiziției vaccinurilor ”gratuite” ajunge la 6.032.660.377 de RON, adică peste 1,2 miliarde de euro. Prin comparație, mult discutatul proiect al spitalelor regionale, nedus încă la îndeplinire, estima un cost de 377 de milioane de euro pentru construcția și dotarea unui astfel de spital.