CHIȘINĂU, 29 mart – Sputnik. Întâlnirea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, ar putea avea loc atunci când va fi gata acordul (între Rusia și Ucraina, n.red.), a declarat marți după negocierile cu partea ucraineană consilierul președintelui rus, Vladimir Medinski.
„Referitor la chestiunea întâlnirii șefilor celor două state, noi am spus de la bun început că e posibilă. E posibilă atunci când acordul va fi gata pentru a fi semnat, după ce va fi făcut asupra lui lucrul necesar de către negociatori și de către miniștrii de externe. Formatul propus anterior era următorul: întâi are loc pregătirea acordului, apoi acordul este aprobat definitiv de către negociatori, este vizat de miniștrii de externe în cadrul unei întâlniri, după aceasta poate fi discutată posibilitatea întâlnirii șefilor de stat pentru semnarea acestui acord. Este o întrebare complicată, mai cu seamă din cauza faptului că întâlnirea ar putea fi una multilaterală, cu participarea statelor-garante ale păcii și securității în Ucraina”, a declarat Medinski după negocierile de marți.
El a mai subliniat că Rusia a propus și o altă schemă, potrivit căreia întâlnirea dintre Putin și Zelenski e posibilă atunci când va avea loc parafarea acordului de către miniștrii de externe ai celor două țări.