CHIȘINĂU, 26 mart – Sputnik. Reprezentantul oficial al diplomației ruse, Maria Zaharova, a comentat declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron privind niște caricaturi despre UE, publicate pe pagina de internet a ambasadei Rusiei de la Paris, notează RIA Novosti.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a calificat drept inacceptabilă publicarea pe o pagină din rețelele de socializare a ambasadei Rusiei a câtorva caricaturi ce vizează UE. Conducerea Franței s-a simțit atât de jignită, încât ambasadorul rus la Paris, Aleksei Meșkov, a fost chemat la ministerul francez de resort, unde i-a fost comunicat protestul țării gazdă.
Precizăm că în caricaturile care au bulversat conducătorii republicii franceze este ilustrat de o manieră satirică servilismul elitelor europene față de SUA, precum și felul în care SUA împreună birocrația și elita politică europeană otrăvesc Europa cu injecții în doze mari de rusofobie, nazism și sancțiuni.
„Pe bune? Păi nimeni alții, decât președinții francezi și MAE al Franței ne-au tot învățat adineaori că orice caricatură e ceva normal. Chiar și monstruozitățile de la „Charlie Hebdo”. Am decis să le urmăm sfatul și am folosit satira, pe care ei o consideră o formă de manifestare a libertății de expresie. Și acum ceva nu le-a plăcut? Cum să nu?! Poftiți de acceptați și semnați aici”, a fost comentariul Mariei Zaharova.
Anterior Zaharova a comentat caricaturile „Charlie Hebdo” în care refugiații ucraineni sunt asemănați cu niște animale. Această revistă s-a remarcat de mai multe ori și prin caricaturi scandaloase care au sfidat sentimentele musulmanilor. Publicarea or a fost urmată de atacul terorist la sediul redacției în anul 2015. Această publicație scandaloasă a publicat și o caricatură care ridiculizează o catastrofă aviatică din peninsula Sinai, în care și-au pierdut viața mai mulți turiști ruși.