BUCUREŞTI, 25 mart – Sputnik. Ministrul rus al Finanțelor Anton Siluanov a estimat că țările occidentale, ca parte a sancțiunilor pentru operaţiunea din Ucraina, au înghețat aproximativ jumătate – aproximativ 300 de miliarde de dolari – din rezervele de aur și valutare ale Rusiei.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Statele Unite și Uniunea Europeană și-au încălcat practic obligațiile față de Rusia prin înghețarea rezervelor de schimb valutar.
Banca Centrală a Rusiei a răspuns cu o măsură în oglindă, impunând restricții în ceea ce priveşte fluxurile de capital, o interdicţie asupra vânzării valorilor mobiliare de către investitorii străini și interzicerea retragerii fondurilor de la Banca Financiară a Rusiei.
În plus, plățile datoriilor corporative ale companiilor rusești și ale datoriei publice către titularii de creanţe din țările care sprijină sancțiunile împotriva Rusiei vor fi făcute doar cu permisiunea Comisiei guvernamentale.
„Ca răspuns la înghețarea unei părți din rezervele ruseşti, Rusia a impus, de asemenea, restricții asupra circulaţiei fondurilor care ar putea fi transferate țărilor, pentru o sumă comparabilă”, a precizat instituţia, potrivit Sputnik Mundo.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat la 24 februarie lansarea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, motivată de faptul că republicile populare Doneţk și Lugansk, recunoscute anterior de Moscova ca state suverane, au nevoie de ajutor în fața „genocidului” comis de forţele de la Kiev.
Unul dintre obiectivele esenţiale ale acestei operațiuni, potrivit lui Putin, este „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei.
Potrivit Ministerului Apărării din Rusia, atacurile militare nu sunt îndreptate împotriva instalațiilor civile, ci mai degrabă asupra dezactivării infrastructurii de război.
Ucraina a rupt relațiile diplomatice cu Rusia, a impus legea marțială pe teritoriul național, a decretat mobilizarea generală și a cerut comunității internaționale să activeze „toate sancțiunile posibile” împotriva Rusei.
Numeroase țări, cu excepții precum China, au condamnat puternic operațiunea militară a Rusiei în Ucraina și au activat diverse sancțiuni individuale și sectoriale.