BUCUREȘTI, 25 mart - Sputnik. Inpolitics atrage atenția că, potrivit raportului de activitate pe 2021 al Parchetului European, dat recent publicității, cele mai multe dosare de fraude au fost deschise de instituția condusă de Laura Kovesi în Italia.
Astfel, observă Bogdan Tiberiu Iacob, autorul articolului, nu România, ci Italia este ”lider autoritar al clasamentului și cu o ambasadă extrem de vocală, la București, împotriva corupției, urmată de Bulgaria și, la distanță destul de mare, România și Germania, ultimele două aproape la egalitate”.
Mai mult, arată BTI, România are de patru ori mai puține dosare de criminalitate transfrontalieră decât Germania. Următoarele în topul celor 22 de state membre EPPO ar fi Cehia și Slovacia, 39, respectiv 45 de dosare, se mai arată în articol, ceea ce înseamnă că, dacă ar mai fi constituit o singură țară, ar fi ajuns pe locul 3 în topul fraudelor cu bani europeni. BTI observă și că următorul loc aparține Franței, o altă țară ”anti-corupție”.