Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Kremlinul, despre viitorul negocierilor privind garanțiile de securitate

Dmitri Peskov: Este necesară o reevaluare serioasă a abordării negocierilor privind garanțiile de securitate.
Sputnik
CHIȘINĂU, 25 mart - Sputnik. Este prematur să vorbim despre viitorul negocierilor privind garanțiile de securitate dintre Rusia și Statele Unite, realitatea s-a schimbat și este nevoie de o reevaluare serioasă, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, fiind citat de RIA Novosti.
„Realitatea s-a schimbat dramatic, va necesita noi abordări. Este greu să vorbim despre vreo perspectivă și este puțin probabil că este posibil. Este necesară o reevaluare serioasă", - a declarat Peskov reporterilor ca răspuns la solicitările de a exprima opinia Kremlinului cu privire la declarația ambasadorului SUA în Rusia, John Sullivan, că se așteaptă la reluarea de negocierilor privind garanțiile de securitate.