BUCUREȘTI, 24 mart -Sputnik. Președintele a spus că prioritatea României în ceea ce privește NATO este întărirea flancului vestic. Această întărire a flancului vestic, a spus președintele presupune, între altele, prezență militară americană permanentă pe teritoriul țării.
De asemenea, Iohannis a salutat decizia de aprobare a grupului de luptă NATO ce va fi poziționat în România și care va avea Franța ca ”națiune cadru”. Însă președintele a subliniat că nici această decizie nu este suficientă și că va solicita noi formule prin care flancul estic al alianței să fie consolidat mai bine.
Iohannis a vorbit și despre creșterea bugetului de apărare al României, de la 2% la 2,5% din PIB, dar și despre planuri de îmbunătățire a dotării Ministerelor Apărării și de Interne, care vor necesita eforturi financiare suplimentare.
În ciuda succesiunii de accidente care indică gradul ridicat de neprofesionalism și stres din rândul armatei române, Iohannis a transmis românilor că nu au niciun motiv să se teamă. ”Niciun român nu trebuie să se teamă. Suntem parte a NATO. Militarii noștri sunt bine pregătiți și românii nu sunt în pericol”, a declarat șeful statului român.