Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Lavrov a explicat de ce negocierile cu Ucraina sunt dificile

Ministrul rus de Externe, Lavrov: negocierile cu Ucraina sunt dificile, întrucât Kievul își schimbă constant poziția
Sputnik
Negocierile dintre Moscova și Kiev decurg greu, pentru că partea ucraineană își schimbă constant poziția, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în timpul unui discurs la MGIMO.
„Atunci când, în apogeul operațiunii noastre militare speciale, conducerea ucraineană a propus negocieri, noi am fost de acord cu ele, președintele a dat imediat indicații, au început negocierile, decurg greu pentru că partea ucraineană, deși pare să fi exprimat că înțelege lucrurile care ar trebui convenite în timpul negocierilor, își schimbă constant poziția, refuză propriile propuneri”, a spus el.