BUCUREȘTI, 22 mart - Sputnik. Klaus Iohannis a făcut declarații de presă comune cu președintele Poloniei Andrzej Duda cu ocazia vizitei pe care acesta din urmă a făcut-o în România.
Iohannis a spus că România și Polonia sunt state cu poziții geostrategice foarte relevante pe Flancul Estic al NATO și că, împreună, România și Polonia reprezentăm o forță care contează – în regiune și în Alianța Nord-Atlantică.
„Suntem inițiatorii unor formate regionale importante, precum București 9, format esențial pentru coordonarea transatlantică și pentru coagularea poziției Aliate pe temele majore legate de securitatea euroatlantică. Am convenit cu Președintele Duda ca România și Polonia să-și intensifice cooperarea deosebit de substanțială pe linie de securitate”, a mai spus președintele României.
Iohannis i-a mulțumit președintelui Duda pentru contribuția Poloniei la structurile NATO de pe teritoriul României, inclusiv cu militari polonezi pe teren, prezenți încă din 2017.
„Avem nevoie, urgent, de o consolidare consistentă și echilibrată a Flancului Estic, de o Prezență Înaintată unitară și întărită. Este necesară o prezență militară sporită aliată în țara noastră și în regiunea Mării Negre”, a cerut din nou Iohannis trupe străine pe teritoriul României, el dând ca exemplu în acest sens crearea cât mai rapidă a unui Grup de Luptă NATO în România, lucru pe care Iohannis a spus că îl va susține și la Summitul NATO care va avea loc joi la Bruxelles.
Iohannis a mai anunțat că, pentru pregătirea Summitului NATO care va avea loc în luna iulie la Madrid, a decis astăzi, împreună cu președintele Duda, să organizeze la București un Summit al Formatului B9, organizat chiar la Cotroceni.
„Ne vom reuni astfel cu două săptămâni înainte de Summitul aliat pentru a ne coordona pozițiile în ceea ce privește consolidarea substanțială a Flancului Estic”, a explicat Iohannis.
Iohannis a spus că a discutat cu președintele Poloniei și despre riza umanitară a refugiaților, cât și despre rolul şi responsabilitățile pe care România şi Polonia le au în regiune.
„În acest context, am reconfirmat susținerea fermă și deplină a României pentru Republica Moldova, precum și pentru suveranitatea și integritatea sa teritorială. Impactul conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova este unul major, iar Republica Moldova are nevoie de sprijin solid și coordonat, financiar și logistic, din partea Uniunii Europene și a statelor membre, care să acopere inclusiv securitatea sa energetică”, a mai declarat Iohannis.