BUCUREȘTI, 20 mart – Sputnik. Companiile aeriene s-au văzut nevoite să caute rute noi, după ce Rusia a interzis intrarea avioanelor în spațiul său aerian, ca reacție la sancțiunile aplicate de comunitatea internațională.
Cele mai afectate sunt cursele ce leagă nordul Europei de sud-estul Asiei.
Spre exemplu, cursa aeriană care leagă orașele Helsinki și Tokyo parcurge peste 3000 de mile deasupra Rusiei, iar ultimul zbor a avut loc în data de 26 februarie, notează mediafax.ro.
Companiile care au zboruri între Scandinavia și țările din Asia au ales să zboare peste Polul Nord și Alaska.
Călătoria durează mai bine de 13 ore. Avioanele folosesc, astfel, cu până la 40% mai mult carburant.
Există o alternativă la zborurile de la pol. Astfel, poate fi utilizată ruta prin sudul Rusiei, peste Turcia, Georgia, Turkmenistan, Uzbekistan și Kazahstan până în China, India, Coreea și Japonia. Din păcate, pentr avioanele care vin din nordul Europei, această rută este mai lungă decât cea pe la Polul Nord.