BUCUREȘTI, 18 mart - Sputnik. Cozmin Gușă a vorbit la Dcnews despre lista neagră cu dușmanii Laurei Codruța Kovesi, el afirmând că ar exista o listă a dușmanilor Laurei Codruța Kovesi, iar în următoarea perioadă în România ar putea fi făcute mai multe arestări.
Discuția a avut loc în contextul arestării în Bulgaria a fostului premier al Bulgariei Boiko Borisov.
„Să nu vă mirați dacă o să vedeți prin țările astea diverse ținte ale Parchetului European la care nu v-ați fi așteptat, foști sau actuali politicieni pentru că modelul exersat de România în timpul statului paralel, prin executantul Kovesi, acum își va dovedi eficiența pe acest val de război rece”, a spus Gușă despre acțiunile procurorului general european.
El a spus chiar că lumea o să vadă dacă face Kovesi o vizită sau nu face și a doua zi le pune cătușe.
„Va urma perioada de glorie europeană a Laurei Codruța Kovesi, motorizată pe linia lui Soros, e adevărat, și se luptă și cu aceste arme”, a adăugat Gușă care spune că semnalul din Bulgaria este unul clar, și va urma ceva similar și în România.
„Nu am nicio îndoială, se pregătește de ceva vreme chestia asta, dar nu putea să înceapă chiar cu România că România este totuși țara ei de baștină, dădea prost, dar o să upgradeze cu România la un moment dat pe baza unor dosare care sunt sigur că există, dar și a antipatiilor”, explică Gușă demersurile lui Kovesi, amintindu-le tuturor că ea este o ”tipă revanșardă”.
Cozmin Gușă crede, așadar, că procurorul general european își va folosi puterea dată de conjunctura de război rece pentru ca să exerseze pe câțiva dușmani vechi din România.
”... la fel cum în scandalul Microsoft a ales cu penseta românii implicați și i-au golit pe ăia de la Microsoft, tot la fel o să ia cu penseta, nu o să ia din USR-iștii ei, ci va lua din ceilalți, de pe la PNL, de pe la PSD, de pe la UDMR, nu vă temeți", a mai declarat Cozmin Gușă.
Analistul mai spune că a fost informat de vreo lună că există o listă pe care o negociază Laura Codruța Kovesi cu unii și cu alții, pentru că nu e așa simplu în Parlamentul European.
„Aici, în Parlamentul României, nu ții cont de el, hodoronc-tronc, te-ai dus peste tot dimineața", a mai spus Cozmin Gușă.