BUCUREŞTI, 9 mart – Sputnik. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat că, începând de joi, Serbia interzice exportul de grâu, porumb, făină şi ulei, ca urmare a creşterii preţurilor şi a cererii acestor produse pe piaţa internaţională în contextul războiului din Ucraina, relatează agenţiile EFE şi Tanjug, citate de stiripesurse.ro.
De asemenea, în Serbia va fi aplicată o reducere cu 20% a taxelor pe combustibili, pentru a compensa astfel creşterea preţurilor acestora, ceea ce va însemna o pierdere de 35 de milioane de euro pe lună pentru bugetul de stat.
Serbia nu s-a alăturat sancţiunilor europene împotriva Rusiei după lansarea de către aceasta a operaţiunii militare în Ucraina. Belgradul şi Moscova au în mod tradiţional relaţii apropiate.
Această ţară este aproape complet dependentă de gazul rusesc, iar compania rusă Gazprom deţine 51% din acţiunile societăţii petroliere sârbe NIS.