CHIȘINĂU, 7 mart – Sputnik. Cea de-a treia rundă de negocieri ale delegațiilor rusă și ucraineană va începe la ora 17:00, ora Moscovei, a comunicat negociatorul de la Kiev, consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei Mihail Podoleak.
Potrivit acestuia, componența delegației ucrainene rămâne aceeași.
Între timp, reprezentanții Rusiei au ajuns deja la locul negocierilor, în regiunea Brest din Belarus. Componența delegației Moscovei a rămas neschimbată, a informat anterior Sputnik Belarus.
Primele două runde de negocieri au avut loc pe teritoriul Belarusului pe 28 februarie și 3 martie. În cadrul celei de a doua runde, părțile au ajuns la o înțelegere privind asigurarea comună a coridoarelor umanitare pentru evacuarea cetățenilor, furnizarea alimentelor și medicamentelor
Pe 21 februarie, Vladimir Putin, ca răspuns la solicitările republicilor din Donbass și după o adresare a deputaților Dumei de Stat, a semnat decrete de recunoaștere a suveranității Republicilor Populare Donețk și Lugansk. În dimineața zilei de 24 februarie, Rusia a lansat o operațiune militară specială pentru demilitarizarea Ucrainei. Potrivit Ministerului Apărării, forțele armate lovesc doar infrastructura militară și trupele ucrainene..