Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Cât sunt de „sângeroși” rușii sau de ce au capitulat „eroii” ucraineni

Cât sunt de sângeroși rușii sau “masacrul” grănicerilor ucraineni de pe Insula Șerpilor.
Sputnik
CHIȘINĂU, 27 feb - Sputnik. Timp de aproape două zile presa din Republica Moldova și din România, dar și cea internațională, toată presa mainstream i-a înfierat pe sălbaticii și sângeroșii de ruși care i-ar fi masacrat pe toți grănicerii ucraineni de pe Insula Șerpilor pentru că aceștia ar fi refuzat să capituleze.
Însuși președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat într-o adresare televizată către popor că toți grănicerii ucraineni de pe Insula Șerpilor au fost masacrați de marinarii ruși. El chiar a promis să le confere acestora titlu de Eroi ai Ucrainei.
Deci, după ce timp de două zile o lume întreagă i-a înfierat pe ruși și “crima” lor abominabilă, prezentând drept dovadă o înregistrare audio, cel mai probabil, o făcătură ieftină, iată că avem ocazia să constatăm cu toții că presa mainstream a recurs la o mistificare, iar eroicul președinte ucrainean Zelenski a mințit impardonabil. Ca să vezi: eroii ucraineni masacrați de ruși sunt vii și nevătămați, bine mersi, și nu au făcut niciun fel de acte de eroism, ci, pur și simplu, fiind niște oameni raționali, au depus armelor și s-au predat rușilor.
Acest lucru îl confirmă chiar Ministerul Apărării al Federației Ruse, și nu doar că-l confirmă, ci aduce și dovezi incontestabile.
Și anume, sâmbătă, 26 februarie, peste 80 de grăniceri de pe Insula Șerpilor, care au capitulat, au fost aduși în portul Sevastopol. Anunțul a fost făcut de adjunctul comandantului Flotei Mării Negre a Federației Ruse, generalul-maior Mihail Iasnikov.
“Astăzi, în Sevastopol, cu remorcherul de salvare Șahtior că grupul de militari ucraineni de pe Insula Șerpilor, în număr de 82 de oameni, care a depus armele și au decis să se întoarcă la familiile lor”, a declarat pentru presă Mihail Iasnikov.
El a mai precizat că marinarii ruși ai Flotei Mării Negre s-a comportat respectuos cu grănicerii ucraineni și față de decizia lor de a capitula. Pentru ei a fost asigurat un coridor de siguranță pentru a fi scoși din teatrul acțiunilor de luptă.
“După efectuarea unor proceduri juridice sumare, convenite din timp cu partea ucraineană, militarii Forțelor Armate ale Ucrainei vor fi trimiși acasă în Ucraina cu autobuzele pregătite în acest scop”, a spus Iasnikov.
El a mai spus că militarii ucraineni nu au solicitat ajutor medical, “dar dacă o vor face, acesta le va fi acordat. Militarilor ucraineni li se dă rații uscate și apă îmbuteliată pe toată perioada deplasării către destinația finală pe teritoriul Ucrainei”, a mai spus adjunctul comandantului Flotei Mării Negre a Federației Ruse, generalul-maior Mihail Iasnikov.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, grănicerii ucraineni au făcut declarații scrise prin care s-au obligat să nu participe la acțiunile militare.