Dintre toate cele trei evenimente principale din istoricul deja 21 februarie - prima ședință publică a Consiliului de Securitate, adresarea lui Vladimir Putin și recunoașterea împreună cu semnarea acordurilor cu Republicile Populare Donețk și Lugansk, evenimentul cheie a fost, evident , adresarea președintelui.
Pentru că Putin nu doar că a explicat logica și motivele acțiunilor sale – el a vorbit despre ce este Rusia. Și s-a adresat nu numai cetățenilor noștri, ci, după cum a subliniat în mod special, și compatrioților din Ucraina.
Acesta nu a fost un mesaj cu privire la recunoașterea RPD și RPL, deși anume aceasta a constituit motivul și a fost principala decizie luată ieri de Putin. Nu, a fost o explicație a atitudinii noastre nici măcar față de evenimentele din Ucraina, ci față de Ucraina ca atare.
Ucraina, care nu este doar o țară vecină, ci „o parte integrantă a propriei noastre istorii, culturi, spațiu spiritual”, prietenii și rudele noastre:
"Din cele mai îndepărtate timpuri, locuitorii din ținuturile istorice ale străvechii Rusii s-au numit ruși și ortodocși. Așa a fost și până în secolul al XVII-lea, când o parte din aceste teritorii s-au reunit cu Statul Rus, și după aceea".
În același timp, Ucraina modernă, a amintit Putin, „a fost creată complet și în totalitate de Rusia, mai exact de Rusia bolșevică, comunistă”. Inclusiv din contul unor pământurilor de fapt rusești, care nu au avut în general nimic de-a face cu partea malorusă (adică ucraineană) a țării.Și această entitate artificială și-a căpătat independența în 1991 nu pentru că a luptat pentru ea, ci pentru că politica stupidă a conducerii PCUS, „pălăvrăgeala superficială și populistă despre democrație și viitorul luminos” (Putin nu l-a numit direct pe Gorbaciov) a zdruncinat țara unită, provocând la început amplificarea naționalismului şi separatismului, iar apoi prăbușirea statului.
Rusia a recunoscut și această nouă realitate – dar ce vedem peste treizeci de ani? Faptul că Ucraina s-a transformat în instrument al unui joc străin împotriva Rusiei, într-o „colonie cu un regim marionetă”, după cum a spus Putin, care mai „poate fi folosit și în calitate de cap de pod pentru un atac asupra Rusiei”:
"Dacă strămoșii noștri ar fi auzit asta, nu le-ar fi venit să creadă. Și nu vrem să credem în asta", aceste cuvinte ale lui Putin vorbesc despre simțul lui de responsabilitate față de poporul rus în totalitatea lui: față de strămoșii noștri, de noi înșine și de urmașii noștri.
Este inimaginabil - rușii sunt folosiți împotriva rușilor, o parte din pământurile rusești este folosită pentru a crea o amenințare împotriva alteia. Aceasta este o situație absolut inacceptabilă pentru orice popor, și cu atât mai mult pentru ruși, care au irosit atâta timp și energie pentru a-și aduna pământurile și oamenii, pentru a le proteja împotriva invadatorilor străini.
”Atlantizarea” Ucrainei este categoric inacceptabilă pentru Rusia – și Putin a confirmat din nou că noi cerem ca Occidentul să renunțe la extinderea spre Est. De dragul luptei cu Occidentul pentru Ucraina, Putin nu a recunoscut timp de aproape opt ani republicile care s-au desprins de Ucraina post-Maidan, sperând ca, pentru a se împăca cu ele, Kievul (sub presiune externa) își va schimba direcția mișcării sale, va purcede la reforme interne și va refuză să se transforme în anti-Rusia. Această speranță era practic iluzorie deja de mult timp, însă Moscova nu renunța totuși la încercările de a obține ca Occidentul să recunoască cel puțin interesele noastre în Ucraina, va accepta statutul ei de neutralitate și va înceta să o folosească drept instrument de presiune asupra noastră.
În toți acești ani, Donbasul a trăit într-o stare suspendată - nu pentru că i-ar fi fost teamă că Rusia îl va trăda (acest lucru era exclus), ci pentru că situația social-economică a republicilor nerecunoscute era extrem de dificilă. Da, Rusia i-a ajutat, însă oricum aceasta nu a fost viață, ci supraviețuire.
Recunoașterea oficială a republicilor va permite ca viața normală să revină în Donbas - economia acestuia va fi restabilită în strânsă legătură cu Rusia. Nu mai există nicio amenințare pentru ei din partea Ucraina - tratatele semnate de prietenie și ajutor reciprocă cu Rusia fac ca orice provocări ucrainene să fie în proporție de o sută de procente sinucigașe. Putin, pentru orice eventualitate, a avertizat:
"De la cei care au acaparat și dețin puterea la Kiev, noi cerem încetarea neîntârziată a acțiunilor de luptă. În caz contrar, toată responsabilitatea pentru eventuala continuare a vărsării de sânge va fi în totalitate pe conștiinței regimului de guvernare de pe teritoriul Ucrainei".
Ce să faci cu restul Ucrainei? Kievul nu avea nevoie de Donbass – încă în 2015 Poroșenko era gata să-l dea Rusiei. Atunci poate recunoașterea republicilor a fost un mare cadou pentru Kiev? Acolo se aud deja și astfel de voci - gata, acum suntem liberi de conflicte interne, putem fi acceptați în NATO. Nu, nu puteți, pentru că Rusia nu numai că pune sub semnul întrebării existența Ucrainei ca stat (ca să nu mai vorbim de autoritățile de la Kiev) – „o statalitatea durabilă în Ucraina așa și nu s-a constituit”, a spus Putin, dar nici nu își retrage cererile față de Occident privind renunțarea la planurile de includere a țării în alianță. Niciun fel de Ucraină nu poate fi acceptată în NATO - aceasta este o chestiune indiscutabilă pentru Rusia.
Pentru că Ucraina este Rusia, chiar dacă există acum ca stat independent (însă nu de influența occidentală). Pământurile rusești nu vor deveni niciodată cap de pod pentru amenințări la adresa Rusiei – Occidentul nu poate ignora această idee simplă. Poți să încerci, evident, să nu observi avertismentele noastre, dar ceva ne sugerează că nici măcar puterile anglo-saxone nu vor risca așa ceva.
Acum Occidentul va reacționa desigur la recunoaștere cu condamnare vehementă și indignare, dar nu vor urma sancțiuni serioase. În schimb va exista o nouă rundă de isterie cu privire la iminenta invazie rusească - acum sub pretextul recuceririi teritoriilor RPD și RPL. Doar cea mai mare parte a regiunilor Donețk și Lugansk, care au și devenit RPD și RPL, se află sub controlul Ucrainei - și ce va împiedica acum Moscova, care își va desfășura forțele armate pe teritoriul RPD și RPL, să acorde ajutor Donețkului și Luganskului în recucerirea teritoriilor?
Nimeni și nimic – în afară de simțul responsabilității față de poporul rus de pe ambele părți ale graniței. Acest sentiment este inerent lui Putin și rușilor - un instinct al statalismului care îi lipsește cu desăvârșire actualei elite ucrainene.
Nimic – în afară de sentimentul de dragoste fata de poporul tău, de respect fata de strămoși si cunoașterea propriei istorii. Inerente rușilor - dar nu și puterii temporare de la Kiev.
Nimic – în afară de nedorința de a vărsa sângele fraților tăi și dezgust chiar și față de gândul la un război civil, fie și sub forma unui război între două state.
Deaceea Rusia nu va vărsa sângele fraților prostiți, dar nevinovați, însă nu-i va lăsa în pace pe cei care vor să continue edificarea Ucrainei ca anti-Rusia. Nu doar la Kiev, ci și în capitalele occidentale. Donețkul și Luganskul au revenit acasă – urmează restul Ucrainei. Într-o perspectivă istorică - dar istoria este creată sub ochii noștri.