BUCUREȘTI, 22 feb - Sputnik. Cunoscutul politician român aduce aminte de faptul că România este aservită intereselor americane. Aduce aminte de comportamentul de guvernatori ai ambasadorilor și ”însărcinaților cu afaceri” ai ambasadei SUA, care au intervenit în treburile interne ale României, atât cele politice cât și în cele ce privesc justiția și securitatea.
Pleșoianu atrage atenția că situația denunțată de Putin În Ucraina nu este diferită de cea în care se găsește România: o țară pseudo-independentă, unde adevăratele decizii se iau în diverse ambasade și nu de către autoritățile românești.
Pentru Pleșoianu asumarea onestă a realității este soluția pe care trebuie să o avem în vedere. A vedea abuzurile comise în ultimii 15 ani de către americani, care au călcat în picioare suveranitatea României, nu te transformă în ”omul rușilor” ci într-un om rațional.
”Nu, nu sunt "omul rușilor". Dar nici al americanilor! Sunt doar un om liber! Iar ce au făcut americanii în țara mea este absolut ORIBIL!”, și-a încheiat comentariul de pe Facebook, politicianul român.