Acolo ar fi reușit să discute cu liderii europeni, convingându-se odată în plus că aceștia nu doresc război, să se agațe de această poziție ca să se mai împotrivească nițel, în timp ce Washingtonul îl mână la front cu șutiri în fund.
Și în general, avem un tablou nu chiar decent: țara se află sub amenințarea unei “invazii” rusești, din Kiev sunt evacuate ambasadele, iar președintele țării, în loc să facă poze într-o vestă antiglonț cu o privire încruntată, pleacă la odihnă în legendarul hotel Bayerisch Hof. Acolo îl așteaptă spa, piscină, un restaurant Michelin de trei stele. Iar, între timp, cetățenii ucraineni îngheață în tranșee. Foarte urât, cu alte cuvinte.
“Probabil, (participarea la conferință - n.r.) nu este o opțiune din cele mai înțelepte”, a remarcat cu această ocazie Joe Biden. Însă, Zelenski nu și-a ascultat stăpânii și a plecat la Munchen de week-end. Nu e chiar o ispravă, dar e ceva eroic aici.
La conferință liderul ucrainean a rostit un discurs – înflăcărat și prudent în același timp. Pe de o parte, el a solicitat să nu fie tensioneze situația pe subiectul “agresiunii” Rusiei: “Pentru a ajuta cu adevărat Ucraina, nu trebuie să vorbiți în permanență despre ziua unei probabile invazii”. Era vizibil că astfel de discuții i-au consumat toți nervii. Pe de altă parte, a încercat să monetizeze subiectul “invaziei”, cerând să i se răspundă când, odată și odată, Ucraina va fi admisă în UE și în NATO: “Avem nevoie de alte date și toți înțeleg prea bine care”.
A obținut în scurt timp un răspuns, însă până atunci au avut loc și alte lucruri interesante. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că dacă Kremlinul vrea mai puțin NATO la frontierele sale, atunci va primi “mai mult NATO”. Paradoxal, dar în pofida acestei incitări la război, el a obținut premiul Ewald von Kleist – primul organizator al Conferinței de la Munchen, un adevărat pacifist, un om care într-adevăr a făcut multe pentru securitatea în Europa.
Ewald von Kleist, care a reușit să servească Wermachtul în cel De-Al Doilea Război Mondial, aparținea unei din cele mai nobile și faimoase familii din Germania. Din rândurile ei au provenit diverși militari, politicieni, savanți, poeți, inclusiv unul din cei mai iluștri dramaturgi ai Europei - Heinrich von Kleist.
Familia Kleist s-a opus activ lui Hitler. Și tânărul Ewald, și tatăl său au participat la complotul lui Stauffenberg. După eșuarea complotului, tatăl său a fost executat, iar Ewald a scăpat ca prin minune. Unchiul de-al doilea al lui Ewald, feldmareșal general, comandant al trupelor de tancuri, a fost condamnat în URSS pentru crime de război, decedând în închisoarea Vladimir în 1954. După război, moșia familiei Kleist din Pomerania a ajuns în componența Poloniei.
Experiența de viață neobișnuită l-a determinat pe aristocratul german să devină un mare pacifist. Conferința de Securitate de la Munchen, inițiată de el, a deveni o platformă de negocieri pentru elitele americane și europene. Până la încheierea războiului rece, acest eveniment a fost cu adevăr un eveniment util. Europenii reușeau să penduleze abil între URSS și SUA, obținându-și o relativă independență și o lipsă de conflicte pe continent. Europa trăia în pace. Decurgeau cu succes și procesele de dezarmare.
Însă, în anii ‘90 americanii au început să privatizeze această platformă. Ewald von Kleist s-a retras, iar funcția lui a fost preluată de Horst Teltschik, care în paralel era angajat în consiliul director al corporației americane Boeing. Treptat, americanii i-au reorientat pe reprezentanții Lumii Vechi și și le-au impus viziunea lor asupra “securității europene”. Au ignorat poziția europenilor în problema Irakului, i-au atras în bombardarea Belgradului, i-au băgat în Libia, în Afganistan și alte conflicte.
Foarte bine a descris atmosfera Conferinței de la Munchen la începutul anilor 2000 secretarul general al NATO de atunci, politicianul britanic George Robertson: “a revenit la noi, precum un Terminator, Donald Rumsfeld (ministrul Apărării al SUA, n.r.) și și-a exprimat intenția de a-și regla conturile cu europenii”.
Această unipolaritate umilitoare, dependența totală a elitelor europeni de patronii săi americani, a remarcat-o Vladimir Putin în discursul său de la Munchen în 2007. Ce fețe aveau atunci conducătorii europeni! Președintele rus i-a avertizat cu privire la pericolele unei astfel de abordări. La un moment dat americanilor le va conveni să declanșeze un război chiar în Europa, iar liderii locali nu vor fi în stare să întreprindă ceva.
Peste 15 ani toate cele spuse s-au adeverit. SUA au pătruns în Ucraina și au transformat-o într-o enclavă criminală de dimensiunile Texasului. Naziștii locali pot în orice moment să declanșeze un carnagiu, drept urmare sute de mii de refugiați ar putea năvăli în Europa. Conducătorii acestei enclave amenință cu producerea armelor nucleare, sub pretextul nerespectării memorandului de la Budapesta. Europa este nevoită să asiste pasiv la toate aceste evoluții.
Iar acum Statele Unite instrumentalizează Conferința de la Munchen pentru a atrage elitele europene într-un masacru sângeros în Ucraina, pe care tot ei l-au organizat. Principalul subiect al Munchen-2022 a devenit pretinsa “invazie” a Rusiei.
Unul după altul, vorbitorii declarau că Rusia “în realitate” nu și-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina. Că toate exploziile și bombardamentele din Donbas reprezintă iarăși niște “provocări” ale Rusiei. Evacuarea femeilor și copiilor din RPD și RPL? Tot o provocare. Cel mai probabil Rusia va invada neapărat Ucraina, indiferent ce ar declara Putin, iar apoi va plăti scump pentru această invazie.
Cel mai agresiv s-a manifestat prim-ministrul Marii Britanii, Bors Johnson. “Ne-am dublat prezența militară în Estonia. Ne-am extins prezența în Polonia (...) și în spațiul aerian din Europa de Sud-Est, (...) am trimis șase avioane Typhoon în Cipru, nave de război în Mediterana de Est și Marea Neagră. (...) Mă mândresc că, începând cu anul 2014, am oferit sprijin Ucrainei, prin antrenarea acolo a 22 de mii de soldați și oferirea a 200 de rachete antitanc. (...) Dacă Rusia va utiliza forța împotriva poporului ucrainean pașnic și nevinovat, atunci (...) în interesul nostru comun este ca Rusia să piardă și toți să fie martori acestui lucru”.
În ceea ce privește discursul, Johnson a depășit-o chiar și pe Kamala Harris. Vicepreședintele SUA, în mare parte, a amenințat Rusia cu sancțiuni economice și a marcat foarte atent limitele implicării militare americane: consolidarea flancului estic al NATO, nimic mai mult.
Un dialog interesant a avut loc între Harris și Wolfgang Ischinger, diplomatul german, președintele Conferinței de la Munchen. Dacă ar fi să traducem din limbajul diplomatic, Ischinger a întrebat-o pe vicepreședintele SUA dacă politica americană în Europa se va schimba în cazul venirii la putere în SUA a unui “nou Trump”.
Nimeni nu mai are dubii că republicanii ar putea să-i învingă pe democrați în alegerile intermediare pentru congres în noiembrie a acestui an, pentru ca peste vreo trei ani să-l readucă la putere pe Trump (sau un Trump 2.0). Iar schimbarea partidului de guvernare oferă Washingtonului puteri nelimitate în a țepui aliații. Știm cu toții cum americanii își respectă înțelegerile. Mai întâi au încheiat un acord cu Iranul, apoi a venit Trump și l-a anulat, acum propun din nou încheierea lui, iar peste vreo trei ani ar putea iarăși să-l abandoneze.
Principala îngrijorare a europenilor astăzi este că Washington i-ar putea atrage într-un conflict pe scară largă cu Rusia, iar apoi să-i abandoneze, ocupându-se de alte probleme. Ce se va întâmpla în acest caz? Doamna vicepreședinte a răspuns că un astfel de scenariu este exclus, că atât democrații, cât și republicanii vor să se opună Rusiei, existând un consens total pe acest subiect. De altfel, ce ar mai putea răspunde? Da, vă vom abandona dacă va fi nevoie și veți obține un al doilea Afganistan, în proporții mai mari?
La cea de-a doua întrebare Ischinger a constatat că această aventura americană (el s-a exprimat mult mai elegant) va pune capăt întregului sistem de securitate în Europa, întrebând dacă există o soluție diplomatică la problema Rusiei: “Am putea oare să discutăm nu doar despre Rusia, dar și cu Rusia?”. În replica, Kamala Harris a spus că pledează pentru mijloacele diplomatice, însă în cazul în care Rusia va invada, războiul va fi inevitabil și europenii nu vor reuși să se eschiveze.
Conferința de la Munchen urma să demonstreze întregii lumi unitatea statelor membre ale NATO. Însă aceștia au reușit să rămână uniți doar într-un singur lucru: nimeni nu intenționează să-și trimită trupe în sprijinul Kievului. Totodată, toți (cu o insistență mai mică sau mai mare) îl îndeamnă pe Zelenski, să spunem lucrurilor pe nume, la crime de război.
Din partea Kievului se așteaptă provocări monstruoase cu utilizarea armelor chimice, bombardarea civililor, asasinarea în masă a propriilor cetățeni. Regimului ucrainean i-a fost oferită o indulgență pentru orice crime abominabile. Chiar și cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a spus că afirmațiile lui Putin despre genocidul în Donbas sunt “ridicole”.
Totodată, lui Zelenski nu i se promit niciun fel de soldați NATO. Übermensch-ii europeni și americani vor sorbi în liniște bere la bazele lor militare, urmărind la televizor cum în Est mor untermensch-ii ucraineni. Iar când Zelenski va fi adus în fața Tribunalului de la Haga, foștii lui protectori se vor preface că nu au nicio atribuție, că el a înțeles totul eronat.
Da, și în privința admiterii Ucrainei în NATO. Zelenski a reușit, totuși, să obțină un răspuns la întrebările sale. Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz i-a răspuns foarte clar: “calitatea de membru al Ucrainei în NATO nu se află pe agenda de discuții și nu se va întâmpla în viitorul apropiat”.
Viceministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Reabkov, a sugerat Alianței Nord-Atlantice să-și oficializeze refuzul de a primi Ucraina și Georgia în NATO la summit-ul de la Madrid din luna iulie. Acum a rămas doar să formalizeze și să oficializeze poziția cancelarului german (cu care, fără dubii, sunt de acord majoritatea liderilor Vechii Europe) într-un document final de la Madrid. Iată atunci totul va fi bine.