Analize și opinii
Materiale de analiză și opinii

Adrian Severin: Trebuie să se continue negocierile serioase

Fostul ministru de Externe și specialistul în politică externă, Adrian Severin, a comentat recunoașterea independenței republicilor Donețk și Lugansk de către Federația Rusă.
Sputnik
BUCUREȘTI, 22 feb - Sputnik. Într-o scurtă analiză postată pe Facebook, Adrian Severin a încercat să explice evenimentele de la Moscova, de aseară.
În opinia lui Severin, lucrurile trebuiesc privite cu calm și puse într-un context mai larg, eliberat de emoții ideologice, de isterie și de vânătoarea de vinovați.
Autodeterminarea și recunoașterea independenței sunt, atrage atenția Severin, acte unilaterale pe care popoare le pot lua și state suverane le pot recunoaște.
Internaţional
Trimisul Rusiei la ONU: Zelenski a făcut totul pentru a distruge acordurile de la Minsk
Exemplul cel mai potrivit este cazul Kosovo, a cărui independență a fost recunoscută de o serie de state și nerecunoscută de altele.

”Cât timp nu este război, dialogul, negocierea, acțiunea diplomatică pot continua”, spune Adrian Severin care consideră că în situația nou creată, singura soluție rațională de urmat pentru Ucraina constă în ducerea la îndeplinire a acordurilor de la Minsk.

În același timp, SUA și NATO trebuie să accepte că insultele, diabolizarea, descurajarea prin amenințări, recursul la sancțiuni economice, hărțuirea psihologică și tacticile propagandistice nu rezolvă, ci agravează problemele internaționale.
De aceea se impun negocieri serioase între SUA/NATO și Rusia ”care să conducă la definirea unei arhitecturi de securitate juste, fezabile și durabile în Europa de est, apte a răspunde preocupărilor și aspirațiilor tuturor părților interesate.”
Rusia
Putin a semnat decretul de recunoaștere a independenței RPD și RPL