BUCUREȘTI, 21 feb - Sputnik. Într-un text introductiv, postat pe Facebook, la unul din articolele sale de analiză, Adrian Severin notează 7 teze cu privire la politica externă românească din acest moment.
Prima teză a lui Severin este cea a neutralității. România trebuie să fie neutră, spune fostul ministru de Externe, dar nu în sensul clasic al termenului, care ar fi „inadecvat și, practic, imposibil”. Neutralitatea dorită de Severin se referă ”doar la opțiuni și atitudini de afirmat în raport cu anumite dispute/concursuri precise care implică diverse puteri regionale și globale, dintre care unele pot fi și aliații noștri”.
A doua teză este aceea că, odată intrată în NATO și UE, România nu și-a abandonat interesele, ci dimpotrivă, a înțeles să le promoveze mai bine.
Loialitatea României față de aliați și parteneri nu trebuie înțeleasă ca o subordonare a României față de NATO și UE. În procesul adoptării hotărârilor UE și NATO, trebuie să se audă vocea României afirmând interesele sale naționale.
A treia teză este aceea că apartenența la UE și la NATO nu presupune că România nu poate și nu trebuie să își apere interesele vitale chiar și față de partenerii UE și NATO, prin negocieri ferme, blocare prin vot sau opțiunea de a se exclude din executarea unei decizii sau alteia.
Politica externă, atrage atenția Severin, este o armonie între fermitatea strategică și flexibilitatea tactică.
A patra teză este aceea că România trebuie să țină cont de faptul că UE nu are o politică externă comună. Nu există legislație și acquis comunitar în ceea ce privește politica externă. Or acest lucru trebuie să permită României să își afirme propria sa politică externă.
A cincea teză vizează relațiile de cooperare economică cu Rusia și China. UE oferă o largă marjă de permisivitate pentru statele membre.
Refuzul României de a dezvolta relații economice cât mai bune cu Rusia și China denotă o impotență a autorităților românești și nu e vreo condiționare presupusă de statutul de mebru al Uniunii.
A șasea teză a lui Severin este legată de nevoia ca România să dezvolte o politică externă autonomă, bazată pe parteneriate și alianțe bilaterale, cu diverse state, pornind de la interesele comune ale României cu statele respective, nu de la interesele comune ale UE sau NATO cu acele state.
A șaptea teză subliniază faptul că în ciuda unui loc comun în discursul public de la noi, aderarea la UE și la NATO nu presupune în niciun caz pierderea suveranității.
România, prin aceste tratate, spune Severin, ”a atribuit doar unor instituții create în comun cu co-contractanții săi, competența de a gestiona interesele lor comune în folosul tuturor”. Este vorba de delegare a exercițiului unor atribute ale suveranității, nu de cedare.