BUCUREȘTI, 18 feb - Sputnik. Cu prilejul acestei întâlniri, cei doi au discutat despre evoluțiile crizei din Ucraina, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, securitatea energetică, schimbările climatice și extinderea spațiului Schengen, conform unui comunicat de presă emis de Administrația Prezidențială.
Președintele Iohannis a pledat, în ceea ce privește criza ucraineană, pentru o reacție comună a statelor europene și pentru o strânsă coordonare între Uniunea Europeană și NATO.
De asemenea, Iohannis a solicitat susținere activă și din partea Parlamentului european pentru parcursul european al Republicii Moldova, dar și pentru susținerea Maiei Sandu și guvernului de la Chișinău în demersul lor de a continua reformele în Republică.
În ceea ce privește schimbările climatice, Iohannis a subliniat interesul României ca soluțiile ecologice să fie ”flexibile, echilibrate și adaptate la circumstanțele naționale, care să permită continuarea eforturilor de dezvoltare”.
Iohannis a reafirmat faptul că aderarea la spațiul Schengen este un obiectiv important pentru România și a mulțumit Parlamentului european pentru susținerea acordată. În răspuns, președintele Metsola a reafirmat susținerea sa și a Parlamentului pentru acest demers.