BUCUREȘTI, 14 feb - Sputnik. Prefectul judeţului Botoşani, Sorin Cornilă, a declarat pentru Agerpres că autorităţile din Botoşani verifică toate locaţiile care ar putea fi transformate în spaţii de cazare pentru refugiaţi, în cazul unui război în Ucraina.
Prefectul a adăugat că verificările sunt făcute de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
"În momentul de faţă este un plan naţional de gestionare a astfel de situaţii. Sunt în reverificare toate locaţiile din planul de evacuare pentru situaţii de urgenţă şi sunt verificate facilităţile care pot fi puse la nevoie pentru refugiaţi, dacă va fi cazul", a afirmat Cornilă.
Acesta nu a precizat care sunt locaţiile în care ar putea fi amenajate tabere pentru refugiaţi, însă a dat de înţeles că numărul spaţiilor care ar putea găzdui cetăţenii ucraineni care ar fugi din calea războiului este mare.