Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Cazurile COVID-19 în România pe 11 februarie – informarea zilei

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 11 februarie 2022.
Sputnik
BUCUREȘTI, 11 feb – Sputnik. Autoritățile anunță că, potrivit datelor existente la nivelul CNCCI la data de 11 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 22.737 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 132 decese, dintre care 5 anterioare intervalului de referință.

Numărul de cazuri COVID 19 în România totalizate pe 10 februarie

Conform informației prezentate de Grupul de Comunicare Strategică ieri, 10 februarie 2022, la prânz, se înregistrau 26.466 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 880 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.176 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.169 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Decese înregistrate

Până ieri, 61.231 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 09.02.2022 (10:00) – 10.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 139 de decese (86 bărbați și 53 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 139 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria 50-59 de ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 51 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 60 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Majoritatea deceselor înregistrate – 136 - erau ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 139 de pacienți decedați, 116 au fost nevaccinați și 23 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. 22 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.
A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenit în județul Mureș, în luna ianuarie 2022.

Numărul de persoane internate în România, cu COVID 19

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 era de 10.987, cu 337 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI erau internate 1.146 de persoane, cu 26 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.146 de pacienți internați la ATI, 983 erau nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 763 erau minori, 742 fiind internați în secții, cu 52 mai puțin decât în ziua anterioară și 21 la Anestezie Terapie Intensivă, cu 4 mai mult decât în ziua anterioară.

Numărul total de cazuri de infectare cu COVID 19 în România

În total, până ieri, 10 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.508.860 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 82.550 erau ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 2.060.839 de pacienți au fost declarați vindecați.