CHIȘINĂU, 10 feb – Sputnik. Relațiile dintre Moscova și Londra pot fi stabilizate doar printr-un dialog pe principii de egalitate, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov la întâlnirea cu omologul său britanic Liz Truss, comunică RIA Novosti.
Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Unit, dar și Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, au venit în Rusia pentru a discuta chestiunea ucraineană.
„Evident, relațiile pot fi normalizate <...> exclusiv prin <...> dialog, care se bazează pe recunoașterea reciprocă a intereselor legitime și pe aflarea unor soluții reciproc acceptabile”, a spus Lavrov înainte de începerea negocierilor.
Dacă vizita este îndreptată spre depășirea crizei, Moscova va răspunde cu reciprocitate, a adăugat el.
„Pentru că nu putem fi mulțumiți de relațiile care sunt, probabil, la cel mai jos nivel din ultimii ani”, a menționat Lavrov.
El şi-a exprimat speranţa că părţile vor restabili mecanismele de cooperare bilaterală, după care jurnaliștii au părăsit sala, întâlnirea continuă cu ușile închise.
Conflictul din estul Ucrainei durează de aproape opt ani, timp în care, potrivit ONU, peste 13.000 de persoane au fost ucise, iar aproximativ 44.000 au avut de suferit. Detensionarea este discutată în cadrul întrevederii grupului de contact în capitala Belarusului, baza o constituie acordurile de la Minsk.
Documentul prevede realizarea reformei constituționale, încetarea focului și retragerea armelor grele de la linia de contact. Autoritățile ucrainene au concentrat însă în prezent cea mai mare parte a armatei la granița cu autoproclamatele RPD și RPL și trag cu regularitate focuri de armă asupra trupelor de miliție, inclusiv cu utilizarea tehnicii interzise transmise de țările occidentale.
La furnizarea armamentelor în valoare de miliarde de dolari participă, în afară de americani, Marea Britanie, Canada, Franța, Polonia, Turcia, Lituania, Cehia, Bulgaria, România și Estonia.
Moscova a cerut în repetate rânduri să înceteze pomparea de armamente în regiune deoarece acest lucru ar putea provoca Kievul în aventuri militare.