BUCUREȘTI, 9 feb – Sputnik. Un profesor a decis să rupă tăcerea legat de examenul de titularizare, așa că a scris un comentariu amplu într-un grup destinat părinților și profesorilor.
Reacția sa vine, după cum mărturisește, ca urmare a citirii unui comentariu care spunea că examenul de titularizare în învățământul preuniversitar ar fi unul extrem de ușor.
”Păi, hai să vă explic cum stă treaba. Acest examen de titularizare nu are nimic în comun cu munca de la catedră. Este un examen care se bazează strict pe capacitatea de memorare. Întrebarea este: voi fi și un profesor bun la catedră?”, se întreabă dascălul.
Acesta aduce în discuție și un alt aspect, al profesorului care, deși are vocație, nu poate memora pagini întregi. În acest caz, spune sursa citată, persoana în cauză nu se va putea titulariza pentru că memoria refuză să tocească o serie de lucruri inutile care nu îi vor folosi la catedră.
O altă problemă o reprezintă numărul insuficient de posturi titularizabile: astfel, chiar dacă un candidat obține o notă care i-ar permite să devină titular, el ajunge doar suplinitor, pentru că nu are altă variantă.
De multe ori, posturile titularizabile sunt în mediul rural, foarte departe de casa profesorului, care se vede nevoit să facă naveta.
La un moment dat, profesorul vrea să se mute, să se detașeze în oraș. Pentru a avea complet celebrul punctaj cerut de inspectoratul școlar județean, în vederea detașării, dascălul trebuie să facă o serie de cursuri plătite din bani proprii, publică articole și face zeci de activități. Punctajul este valabil numai 2 ani, apoi procedura se reia.
Totul, în detrimentul vieții private.
”Din păcate, multe cadre didactice ne regăsim în ceea ce ai relatat pe scurt. Este mult mai greu. Dar mulțumim lui Dumnezeu că avem familie care ne înțelege”, a comentat un cadru didactic la postarea despre examenul de titularizare.