Analize și opinii
Materiale de analiză și opinii

Patrik de Hillerin: România, un sprijin important pentru economia SUA

Propaganda oficială lasă de ani buni impresia că Statele Unite sunt principalul investitor din România. Adevărul este însă invers: România este un investitor important în SUA. Și investitor fără profit.
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 feb - Sputnik. Aceasta este concluzia unei analize făcute de jurnalistul Andre Patrick de Hillerin, publicată în Libertatea.
Acesta analizează influența puternică a SUA asupra deciziilor politice, sociale și economice din România. Dezvăluirile Wikileaks dar și presa cotidiană arată cum România este influențată în mai toate deciziile sale. Ambasada Statelor Unite și nu Parlamentul sau Guvernul României, este instituția în care se pritocesc deciziile importante pentru țară.
Ingerința în justiție nu este permisă politicienilor români nici cât să se apere în fața procurorilor, ce să mai vorbim de exercitarea dreptului constituțional de a guverna, dând legi sau reformând parchetele. Dar diplomații americani au dreptul de a da recomandări, directive, indicații prețioase politicienilor, judecătorilor și procurorilor.
Economie
Scandalos: România nu are bani, dar cumpără din SUA arme mai scumpe decât era prevăzut
Acest lucru, consideră de Hillerin, este justificat tot timpul de către parteneriatul inclusiv economic pe care îl au americanii cu noi. Americanii investesc deci...cine plătește, comandă și muzica, cum spune un proverb urban românesc.
Dar jurnalistul atrage atenția că în clasamentul investițiilor directe în economia României, SUA ocupă locul 15, cu puțin peste un miliard de euro investit în 30 de ani.
Nici la investiții indirecte nu se stă mai bine. După consultarea datelor BNR, ”dintr-un total de 90,773 de miliarde de euro, SUA nu au participat cu investiții în România nici măcar cu 7%, contribuția în toți acești ani fiind de 6,16 miliarde de dolari. Acesta ar fi locul 5, primele 4 fiind ocupate de state din UE (Germania, Austria, Franța și Italia).
Cu toate acestea atrage atenția de Hillerin, americanii sunt cei mai vocali atunci când vine vorba de apărarea intereselor ”investitorilor”. Explicația o dă tot jurnalistul român.
Analize și opinii
S-au împlinit două luni de când armata SUA și MApN ascund românilor adevărul
De fapt e ca la radio Erevan. Nu SUA este investitorul, ci România. Iar SUA nu intervine în România pentru a își proteja investițiile ci pentru a își proteja furnizorul de bani.
”Dacă SUA au investit în economia noastră 6 miliarde de euro în 32 de ani, noi am investit în economia SUA aproape 20 de miliarde de euro în doar 5 ani.”
Strategia foarte costisitoare, asumată de statul român, de dotare a armatei are un beneficiar principal: SUA. Dar atrage atenția de Hillerin, ”România nu este un simplu cumpărător ci un investitor net”: plătim banii în avans și apoi așteptăm, când au timp americanii, să primim și marfa. Sau putem să nu o primim, cum a fost cazul autostrăzii Bechtel.
”Pare că ne-am găsit proiectul de țară: să sprijinim financiar economia SUA”, concluzionează amar Patrick de Hillerin. Care se întreabă cum ar fi arătat România dacă cele 20 de miliarde date pe armament americanilor ar fi fost investite în educația românească.