Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Cîmpeanu, despre probele de competență la bacalaureat 2022

Ministrul român al Educației îi dorește ca în acest an probele de competențe digitale și lingvistice să fie susținute în cadrul sesiunilor de examene de bacalaureat 2022. Ce spune Sorin Cîmpeanu.
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 feb – Sputnik. Bacalaureat 2022 ar putea veni cu schimbări în ceea ce privește probele de competențe lingvistice și digitale. Ministrul român al Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că își dorește ca aceste probe să fie susținute în cadrul sesiunilor de examene de bacalaureat 2022.
Elevii claselor a XII-a din 2020, respectiv 2021 nu au mai susținut aceste probe de competențe. De vină este situația epidemiologică.
În schimb, pentru aceste probe li s-au echivalat cu medii școlare din anii de liceu, în funcție de precizările făcute de Ministerul Educației la momentul respectiv.
“Îmi doresc ca măcar examenele naționale să fie derulate complet, inclusiv cu probe de competențe și în condiții de normalitate, pentru a vedea cu adevărat unde suntem, cât am pierdut. Dacă nu vedem, oricât de trist ar fi să vedem cât de mult am pierdut, nu putem să avem deciziile corecte pentru a recupera aceste pierderi”, a spus Sorin Cîmpeanu potrivit digi24.ro.

Calendar bac 2022

Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen se va face între 23 – 27 mai 2022.
Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a are loc în data de 27 mai 2022.
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A este programată pentru perioada 6 – 8 iunie 2022.
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B va avea loc în intervalul 8 – 9 iunie 2022.
Evaluarea competențelor digitale — proba D se va face între 9 – 10 iunie 2022, iar Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, între 13 – 15 iunie 2022.
Probele scrise sunt programate astfel:
Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă - 20 iunie 2022
Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă - 21 iunie 2022
Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă - 22 iunie 2022.
Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă - 23 iunie 2022.
Afișarea rezultatelor la probele scrise se va face în data de 27 iunie 2022 (până la ora 12:00). Tot atunci se depun și contestațiile, în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Rezolvarea contestațiilor se va face între 28 – 30 iunie 2022, iar rezultatele finale se vor afișa în data de 1 iulie 2022.