Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Vosganian despre lichidarea administrativă a pandemiei

Scotocind prin documentele oficiale emise de guvern cu prilejul pandemiei, Varujan Vosganian a descoperit că dacă te îmbolnăveşti în termen de 180 de zile de la ultima infectare, statul te consideră sănătos. Cu condiţia să nu ai o simptomatologie „sugestivă”.
Sputnik
BUCUREȘTI, 7 feb -Sputnik. Pe pagina sa de Facebook, Vosganian face o disecţie a unui articol dintr-un document oficial al Ministerului Sănătăţii, care redefineşte birocratic statutul persoanei infectate.
Au trecut vremurile când simpla suspiciune că ai covid determina reacţii instituţionale în lanţ. Nu sunt multe luni de când specialiştii spuneau că un test negativ nu este 100 la sută sigur.
Nu sunt multe luni nici de când autorităţile recomandau izolarea tuturor cetăţenilor pentru că nu trebuie subestimat riscul presupus de „asimptomatici” în răspândirea bolii. Acum regulile se modifică din nou.
Acum, spune un ordin al ministrului Sănătăţii (35, din 7 ianuarie 2022), dacă ai un test pozitiv şi ai mai trecut în ultimele 6 luni prin boală, DSP nu te mai consideră bolnav. Asta dacă, desigur, nu ai o simptomatologie „sugestivă”.
Pe de altă parte, cum faptul că eşti purtător al virusului, fie el şi asimptomatic, te face vector de transmitere a bolii, ar trebui să te izolezi. Dar din moment ce DSP nu te consideră bolnav, nici concediul medical nu mai este un instrument aflat la dispoziţie.
„Infectați neinfectați. Curat bolnav! vorba noilor Pristanda ai politicii sanitare”, concluzionează Vosganian pe pagina sa de Facebook.
Întrebarea însă rămâne: când au avut dreptate autorităţile? Atunci sau acum? Şi cine răspunde, inclusiv penal, pentru vieţile distruse, economia distrusă şi haosul organizat de autorităţi şi specialişti în ultimii 2 ani de zile?