Călin Georgescu, fost președinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, propus președinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a venit cu critici dure la adresa actualului președinte al României, Klaus Iohannis, în cadrul unei emisiuni TV la Realitatea.
Fiind pus în situația să îi compare pe actualul președinte al Românie, Klaus Iohannis, și fostul președinte Traian Băsescu, Georgescu a spus că Băsescu este mult mai experimentat.
„Traian Băsescu, indiferent ce se spune, era și este, sigur, o persoană care chiar știe politică foarte bine și știe să se poarte și să înțeleagă aspecte chiar cu mare precizie”.
Totodată, acesta l-a desființat pe Iohannis, întrebat fiind dacă actualul președintele al României ar putea ajunge secretar general al NATO, citându-l pe celebrul matematician român Grigore Moisil.
„Știți ce spunea Moisil? „Un zero la putere tot nulitate este””
De asemenea, Călin Georgescu a atras atenția asupra faptului că România este obligată să dezvolte relații bune cu toți vecinii săi, inclusiv cu Federația Rusă. Iar o politică externă cu adevărat inteligentă este una în care ”trebuie să te ai bine cu toate puterile mari ale lumii: China, SUA, Rusia”.
Călin Georgescu a mai declarat că nu are legături directe cu Rusia și nici nu a primit finanțare din partea rușilor. Întrebat dacă i se pare ok că este lăudat în presa rusă, liderul suveranist român s-a considerat flatat.
Călin Georgescu a subliniat încă o dată în emisiune că, din punctul său de vedere, scutul de la Deveselu este o eroare, fiind o formă de a incita Rusia și nu a de promova pacea. A atras atenția și asupra ignorării României în formularea deciziilor NATO.
În opinia sa, România trebuie să înțeleagă că Uniunea Europeană și NATO sunt instrumente pentru interesele naționale, nu scopuri în sine.
Cât despre prezența trupelor militare americane pe teritoriul României, cel ce a fost propunerea AUR pentru funcția de premier nu a putut să nu se amuze: ” La baza Kogălniceanu a fost furată motorina. Eu pun o întrebare: cine pe cine apără?”