BUCUREȘTI, 6 feb - Sputnik. Mircea Geoană este european și pro-american, două virtuți absolut necesare pentru a ocupa conducerea alianței NATO, alianță străbătută de tensiunile dintre Europa și SUA.
Ambasador al României la Washington, implicat în negocierile pentru aderarea României la NATO, ministrul de externe al României în timpul mandatului căruia România a aderat la alianța militară, Geoană a fost o mare promisiune pentru politica internă românească.
Propunerea lui Adrian Năstase de posibil premier, în cazul în care Năstase ar fi ajuns președintele României, a trebuit să se mulțumească prin a fi președintele PSD. În 2009 a candidat pentru funcția de președinte al României. Ajuns în turul 2, va fi chiar ”președinte pentru o noapte”, rezultatele exit-poll-urilor dându-l câștigător. Însă numărătoarea voturilor, despre a cărei corectitudine încă se mai discută, l-a reconfirmat pe Traian Băsescu pentru un al doilea mandat de președinte.
Când românii uitaseră de cel ce le-ar fi putut fi președinte, Geoană a fost chemat să ocupe funcția de secretar general adjunct al NATO, mandat ce i-a fost prelungit până în noiembrie 2023.
Lui Mircea Geoană nu i se poate reproșa nici spiritul de inițiativă, nici determinarea de a face opoziție față de opiniile mainstream. Politicos și diplomat, Mircea Geoană are grijă tot timpul să gândească exact așa cum gândește sistemul.
De aceea nominalizarea sa pentru funcția de secretar general al NATO va fi o garanție că alianța nord-atlantică nu va ieși de sub hegemonia americană dar nici nu va împărtăși euroscepticismul ce caracterizează politica americană.