BUCUREȘTI, 6 feb - Sputnik. Într-o declarație pentru Agerpres, senatorul Corlățean a declarant că va bloca audierea noilor propuneri de ambasadori până când nu va exista o discuție direct cu reprezentanții Administrației Prezidențiale și Ministerului Afacerilor Externe, pentru stabilirea unor reguli și norme care să stea la baza unei cooperări loiale între instituții.
Corlățean, ce a fost și ministrul al Afacerilor Externe și în prezent este președintele Comisiei de politică externă a Senatului, a povestit că a aflat din presă despre decretele semnate de președinte pentru rechemarea a 10 ambasadori și de numire a altor 12 ambasadori, la propunerea MAE.
”Nu am fost informat, așa cum ar trebui să impună o anumită practică instituțională bazată pe curtoazie instituțională și pe cooperarea loială a instituțiilor” a mai spus Corlățean.
”Parlamentul trebuie respectat”, a atras atenția Corlățean care a declarat că va bloca procedurile de numire a noilor ambasadori până când nu vor exista discuții care să clarifice și să ducă la respectarea relațiilor inter-instituționale.
Reacția lui Titus Corlățean, care este, de asemenea, un oficial PSD, poate fi interpretată și ca un conflict intern al coaliției de guvernare, atât președintele Iohannis cât și ministrul Bogdan Aurescu fiind din ”tabăra liberală”.