BUCUREȘTI, 5 feb – Sputnik. Timp de 60 de zile, în urma deciziei justiției de a fi pus sub control judiciar, primarul Mihai Chirică nu are dreptul de a își exercita mandatul de primar și nici nu poate să își contacteze colaboratorii de la primărie.
În acest context, atât PSD cât și USR solicită demisia primarului Mihai Chirică și începerea demersurilor pentru a se a ajunge la alegeri anticipate, deblocându-se astfel criza în care se găsește acum administrația locală din Iași.
Deputatul Cosette Chichirău a declarat în cadrul unei conferințe de presă că USR dă un ultimatum primarului Chirică. Dacă acesta, în termen de o săptămână nu își va da demisia din funcția de primar, USR va începe procedurile pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului.
”În cazul în care domnul Chirica nu-şi dă demisia din funcţia de primar al Iaşiului în termen de o săptămână, credem că e suficient să îşi organizeze viaţa personală, vom organiza un referendum de demitere, vom spune tuturor ieşenilor situaţia în care se află primarul Iaşiului", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul USR, potrivit Agerpres.
Demersul ar putea fi susținut de către PSD. Președintele executiv al PSD Iași, Viorel Blăjuț, a spus că din punctul de vedere al PSD, interimatul la primăria Iași nu este o soluție.
Soluția este să se ajungă la alegeri anticipate, care, speră liderul PSD, ar trebui să aibă loc în cursul acestui an.
Soluția este să se ajungă la alegeri anticipate, care, speră liderul PSD, ar trebui să aibă loc în cursul acestui an.
"A venit momentul în care, noi politicienii, trebuie să înţelegem că doar votul ieşenilor suverani este calea directă pentru a fi ales primarul Iaşiului”, a mai spus liderul pesedist, preluat de știripesurse.ro.