BUCUREȘTI, 3 feb- Sputnik. În declarațiile de după întâlnire, ministrul Bogdan Aurescu a salutat încă o dată disponibilitatea Franței de a trimite trupe pentru consolidarea flancului estic. De asemenea, a ținut să sublinieze implicarea politicii externe românești, dar și a sa, personală, în promovarea intereselor Ucrainei.
De asemenea, a anunțat că împreună cu oaspetele francez, a participat la o întâlnire a formatului B9, la care a fost invitată să participe și Ucraina.
În opinia sa, arhitectura de securitate europeană trebuie consolidată. Prezența trupelor militare americane și eventual franceze pe teritoriul României ar fi una ce încearcă să restabilească raportul de forțe.
În opinia sa, însă, Federația Rusă nu are motive să se considere provocată de prezența trupelor străine pe teritoriul României deoarece aceasta este substanțial mai mică decât a prezenței militare ruse pe teritoriul…Rusiei.
Ministrul de Externe al Franței, Jean Yves Le Drian, a subliniat că relațiile dintre România și Franța sunt într-un stadiu foarte bun.
Întrebat cu privire propunerea președintelui Macron de consolidare a spațiului Schengen, din care România nu face parte, ministrul a răspuns evaziv că Franța este deschisă extinderii spațiului Schengen.
De asemenea, ministrul francez s-a declarat încântat de relansarea proiectului de construcție de coverte și și-a exprimat speranța că părțile implicate (firmele franceze și române, pe de o parte și statul român pe de altă parte) vor debloca cât mai urgent acordul.
De asemenea a subliniat că disponibilitatea Franței de a trimite trupe pe teritoriul României este o propunere făcută în cadrul NATO ce urmează să fie decisă de către NATO.
În fața unei întrebări, venite dinspre presa franceză, care comenta critic implicarea militară a Franței în plan extern, șeful diplomației franceze a spus că Franța are mai multe tipuri de misiuni militare externe: cum ar fi cele ce privesc securitatea națională franceză și misiunile de solidaritate.
La răspunsul la această întrebare a intervenit și ministrul român, Aurescu, care a subliniat faptul că există o reciprocitate.
România este interesată și implicată în situația securității din Mali, așa cum Franța este interesată și implicată în consolidarea flancului estic al NATO.
Înainte de a se întoarce la Paris, ministrul de externe francez va avea o întâlnire și cu președintele Iohannis.