BUCUREȘTI, 3 feb – Sputnik. Învățătoarele și părinții trebuie să știe că sunt anumite obiceiuri care îndepărtează copiii de lectură, în loc să-i facă să iubească cititul.
Expertul educațional Oana Moraru a făcut o sinteză a acestor obiceiuri și le-a prezentat pe pagina sa de Facebook.
În primul rând, este de părere expertul, obiceiul părintelui de a-l pune pe cel mic să citeasă mult și diferit când el se află în etapa ”decolării” face ca micuțul să urască lectura. Și aceasta pentru că, la acel nivel, cititul unui alt text îl obosește pe cel mic, îl enervează.
”În stadiul acesta, copiii au nevoie să citească același text scurt, de multe ori - până cititul devine fluent și încrezător, iar ochiul poate cuprinde un câmp mai larg de semne și simboluri”, spune Moraru.
În opinia sa, trebuie să treacă 2-3 ani până la formarea poftei de lectură după achizițiile de bază ale claselor I-II. Grăbirea copilului îi taie pofta încă înainte de a i se deschide apetitul.
Laudele parentale că odorul citește mult nu sunt indicate. Și aeasta pentru că lectura este un act personal, de autosatisfacere intelectuală și emoțională.
Moraru subliniază că nu trebuie sărbătorit cititul de plăcere, ci tratat ca normalitate în familie.
”După cum nu promitem niciodată recompense copilului dacă termină o carte de citit. Niciodată!”, atrage atenția expertul
Cartea nu trebuie prezentată ca un scop în sine, întrucât noi citim pentru lumea ideilor din acea carte. Astfel, spre cărți vor merge copiii ce vin din familii în care se discută mult despre idei.
Ce se întâmplă cu copiii care petrec mult timp privind la televizor? Expertul Oana Moraru susține că una-două ore de desene animate pe zi în intervalul 2-7 ani închid definitiv centrul atenției voluntare și puterea de a își face singuri filmul cuvintelor pe care le citesc.
”Copiii hrăniți vizual de mici urăsc efortul cititului”, spune Moraru.
De asemenea, tensiunea, pânda și așteptarea părintelui de a-și vedea copilul citind îl îndepărtează pe cel mic de lectură.
”Va urî să citească, doar ca reacție la agenda ta personală. Nimeni nu iubește să fie pe agenda altcuiva”, a explicat expertul educațional.