BUCUREȘTI, 3 feb - Sputnik. Diana Șoșoacă a arătat la ședința comună de miercuri din Parlament că în 15 ani de UE, România a pierdut cele mai multe resurse naturale și umane în favoarea unor țări membre ale Uniunii Europene, pentru că politicienii români au ales să le ofere gratis acestora!
Diana Șoșoacă a apărut la tribuna Parlamentului cu o basma tradițională pe cap și a explicat că aceasta este specifica româncelor din Maramureșul istoric, aflat la acest moment in Ucraina.
”Este un mesaj simbol pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina, de care guvernanții au uitat, alegând sa apere abuzatorii românilor!”, a mai spus Diana Șoșoacă.
I-a bătut obrazul ministrului de Externe al Franței
Imaginea cu Diana Șoșoacă înfășurată în tricolor a făcut înconjurul presei, marcând ceea ce autoritățile române voiau să fie ”aniversarea” a 15 ani de UE, dar senatoarea le-a demonstrat că nu există motive de bucurie.
Astfel, Diana Șoșoacă a remarcat, chiar de față cu ministrul de Externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, aflat în plen, că românii nu au acces în Schengen, după 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană în care li s-a spus că sunt parteneri egali ai statelor membre.
"Poporul român trăieşte într-o lume pe care dumneavoastră nu o vedeţi. UE s-a format şi era bine cum s-a format, pentru a avea o dezvoltare economică bună, să existe bunăstare, pentru a concura Statele Unite ale Americii. Din păcate, după 15 ani în care ni se spune că suntem parteneri egali ai statelor UE, nu avem acces în Schengen. În schimb, avem firme austriece care ne-au preluat cam tot ce înseamnă petrol, gaz, bogăţii, avem firme franceze care ne-au luat alte bogăţii, avem firme italiene care ne-au luat alte bogăţii”, a spus Șoșoacă de față cu oficialul francez.
Senatoarea a adăugat că în toţi aceşti 15 ani, România a pierdut cel mai mult și că, chiar dacă românii au posibilitatea să se plimbe în afara graniţelor ţării, există peste 10 milioane de români în afara graniţelor ţării, iar România este ţara cu cea mai mare migraţie pe timp de pace.
Mai mult, românii sunt "discriminaţi" în Uniunea Europeană, iar drepturile şi libertăţile lor fundamentale "sunt încălcate cu obstinaţie".
60 la sută dintre români doresc ROEXIT
"UE, dacă nu se trezeşte, va rămâne fără foarte multe state. Eu încă mai cred că UE poate să se trezească şi să revină la ceea ce a început, dar 60% din români îşi doresc Ro-exit”, a avertizat Șoșoacă.
Senatoarea le-a atras atenția doamnelor de la PNL care doresc să fie judecători la Curtea Constituţională şi care ”trag sfori pentru acest lucru”. Șoșoacă a acuzat public faptul că acestora li s-a cerut să anuleze Constituţia României în favoarea dreptului european.
”Îi spun UE - pe aici nu se trece! Constituţia României este cea mai de preţ lege”, a spus Șoșoacă arătând Constituția României de la tribuna Parlamentului.
Ea a vrut și să amintească UE ce înseamnă motivele de pe ia românească.
”Aceste motive sunt milenare. Aici, pe pământul acesta românesc, s-au descoperit plăcuţele de la Tărtăria, primul scris din lume. Nici nu se inventase civilizaţia sumeriană", a spus Diana Şoşoacă.
Șoșoacă acuză UE că a adus vaccinarea obligatorie
Ea a susţinut că Uniunea Europeană a adus vaccinarea obligatorie "ca unic drept şi unică condiţie pentru a trăi".
"Pentru toţi cei din UE care solicitaţi să ne vaccinăm şi nu ne mai lăsaţi nici să respirăm decât dacă ne vaccinăm - Dumnezeu nu este vaccinat şi nu va fi niciodată. Trăiască România liberă şi suverană!", a încheiat Şoşoacă apoteotic.