BUCUREȘTI, 2 feb -Sputnik. Consiliul Național al Audiovizualului a trimis o recomandare televiziunilor cu privire la modul în care să difuzeze filmele românești realizate în 1989, astfel încât telespectatorii să nu cumva să fie tentați să aprecieze comunismul.
Sunt două opțiuni propuse de CNA. Prima opțiune presupune ca, înaintea filmului, să fie un moment în care un specialist să dea indicații ideologice despre cum să fie înțeles filmul din punct de vedere corect politic.
A doua opțiune este aceea ca pe ecran să fie afișat, la începutul difuzării, un mesaj: ”Film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiționată de o viză a cenzurii”. Sau ”Film realizat în perioada comunistă, în care funcționau cenzura și propaganda de stat”.
Această inițiativă vine după ce, în luna decembrie, un senator USR a venit cu o propunere similară de modificare a Legii Audiovizualului.
În opinia unui membru CNA, Răsvan Popescu, preluat de Pagina de media, această recomandare este destinată în special tinerilor care „nu ştiu cum e să trăieşti într-o ţară fără libertatea de exprimare, în care cenzura şi propaganda falsificau realitatea, astfel încât deposedarea ţăranilor de pământ, de exemplu, prin colectivizare, era un fapt pozitiv. La fel, naţionalizarea fabricilor, iar Rezistenţa din munţi era privită ca un act de trădare naţională. Au fost doar câteva exemple care se regăsesc în cinematografia epocii.”
În opinia publicistului Cristoiu, această recomandare a CNA este o ”aberație”. Conform acestei recomandări, toată producția cinematografică românească de dinainte de 1989, care a produs și capodopere recunoscute internațional, ar fi suspectă că a fost doar o anexă propagandistică comunistă.
Publicistul se întreabă în clipul său video zilnic, până unde se poate merge cu o astfel de stigmatizare. Dacă este valabilă în cazul producțiilor cinematografice, nu o putem extinde și la literatură, arhitectură, arte plastice?