BUCUREȘTI, 1 feb - Sputnik. Premierul Nicolae Ciucă ar intenționa să își asume răspunderea în Parlament pe un pachet de legi care să prevadă, între altele, creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani, arată Știripesurse.
În cadrul ședinței Biroului Executiv al PNL, premierul Nicolae Ciucă și liderul PNL, Florin Cîțu, ar fi prezentat un plan pentru noua sesiune parlamentară, iar printre proiectele în discuție s-ar afla și cel legat de creșterea vârstei de pensionare, dar și cel care va interzicerea cumulul pensie-salariu.
Pe cele două proiecte ar urma să se propună ca Nicolae Ciucă să își asume răspunderea în fața Parlamentului, asta pentru a evita complicațiile legislative și prelungirea discuțiilor din Parlament.
Problema creșterii pensiilor s-a transformat într-un veritabil meci de tenis între principalele două partide din coaliția de guvernare, având pe președintele Iohannis pe post de ”fileu”.
Meci de tenis pe tema pensiilor românilor
PSD dorește renegocierea PNRR pentru a se putea mări plafonul impus de către Comisia Europeană în urma negocierilor. Fără această renegociere, creșterea pensiilor este imposibilă.
PNL, prin vocea premierului Ciucă, nu este împotriva creșterii pensiilor, dar știe că renegocierea PNRR este departe de a fi o procedură ușoară, presupunând reluarea de la 0 a procedurilor. De asemenea, această procedură, cum a explicat reprezentanta Comisiei Europene în România, este posibilă doar în cazuri deosebit de grave, al unor calamități naturale, de exemplu.
Acest lucru este, bineînțeles, știut și de către PSD, dar subiectul este important din punct de vedere electoral și un bun pretext pentru un exercițiu de imagine, dar și pentru a prezenta imaginea unui PSD ”suveranist”, care arată că vrea renegocierea în folosul românilor a acordurilor cu UE.
În scenariu apare și președintele Iohannis. Acesta ar fi avut o conversație cu premierul Ciucă și cu ministrul Muncii, Budăi, discuție în cadrul căreia s-a ridicat problema renegocierii PNRR. Însă concluziile finale după această discuție sunt împărțite.
Dacă domnul Budăi, de la PSD, a plecat de acolo convins că președintele susține renegocierea, nu aceeași este și opinia domnului Ciucă.
PNL condiționează creșterea pensiilor de creșterea economică și, implicit, a PIB-ului, ceea ce, consideră liderii PNL, practic ar face inutilă modificarea plafonului de 9,5% din PIB, agreat cu Comisia Europeană pentru PNRR.
Președintele Iohannis rămâne marea necunoscută în acest joc populist de tenis. Va ține el partea PSD, jucând cartea renegocierii cu Bruxellesul? Este destul de puțin probabil, dar nu imposibil. O altă alternativă este ca, profitând de faptul că nu mai are mize electorale personale directe în 2024, să asume, el degrevând PNL, măsura nepopulară de a nu crește pensiile.
În sfârșit, a treia variantă este aceea ca președintele să rămână martorul tăcut al unui meci politic care nu îl interesează. Mai ales că, din decembrie 2024, când va deveni pensionar, pensia sa, echivalentul a 75 % din indemnizația prezidențială plătit pe viață, îi este garantată prin lege.