BUCUREȘTI, 31 ian -Sputnik. O ordonanță de urgență ce este pritocită zilele acestea de către guvern, vrea să pună mâna pe 90 la sută din profitul pe 2021 al companiilor de stat din sectorul energetic, potrivit unei surse economica.net.
Profiturile companiilor de stat sunt enorme și se anunță să se dubleze. Nuclearelectrica a anunțat un profit net de un miliard de lei anul trecut, iar pentru anul acesta estimările sunt că profitul se va dubla. Hidroelectrica a anunțat și ea așteptări că profitul se va dubla în cursul anului 2022.
De altfel aceste companii nu scăpau nici până acum mâna fiscului românesc. O analiză publicată Profit.ro arată că statul român este unul din principalii beneficiari ai exploziei prețului la gaze.
Nu mai puțin de 60% din cifra de afaceri estimată de principalul producător de gaze autohton, Romgaz, pentru 2022, va intra direct în buzunarele statului român prin impozite și taxe.
Potrivit bugetului companiei pe acest an, compania Romgaz se așteaptă la un profit net estimat de 1,73 miliarde de lei. Această sumă este infimă, având în vedere practic dublarea veniturilor Romgaz de la 6,2 la 12,3 miliarde de lei.
Suma pe care statul român o va primi de la companie, chiar și fără ordonanța de urgență, este de 7,4 miliarde de lei (aproape 1,5 miliarde de euro). Chiar și profitul va ajunge și el, majoritar tot în conturile statului român. Aceasta pentru că 72% din totalul cheltuielor companiei din acest an se duc pe impozite și taxe.
Din acești bani statul va acoperi ”generozitatea” cu care a ajutat și ajută cetățenii să nu sărăcească de tot în această iarnă din pricina facturilor la energie și gaze naturale, dar speră să facă și investiții pentru terminarea reactoarelor 2 și 4 de la Cernavodă sau pentru proiectul de extragere a gazelor naturale Neptun Deep, din Marea Neagră.