Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Rafila, despre certificatele de vaccinare ce expiră în februarie

Ministrul Sănătății a declarat că se așteaptă ca vaccinarea împotriva COVID-19 să cunoască un trend ascendent începînd cu luna februarie a acestui an, ca urmare a faptului că multe certificate expiră.
Sputnik
BUCUREȘTI, 21 ian – Sputnik. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se așteaptă ca, din februarie, campania de vaccinare împotriva COVID-19 să cunoască o ”oarecare revitalizare”.
De la 1 februarie 2022 intră în funcțiune mecanismul european, directiva europeană: valabilitatea certificatului de vaccinare este prelungită dacă persoanele se vaccinează cu doza booster într-un interval care să nu depășească 9 luni de la încheierea vaccinării.
”Cine s-a vaccinat în august nu trebuie să-și facă vaccin pentru că nu au trecut 9 luni de vaccinarea cu a doua doză” a spus Alexandru Rafila potrivit dcbusiness.ro.
Mai precis, toți cei care s-au vaccinat până în luna mai 2021 și nu și-au făcut și doza booster sau n-au trecut prin boală între timp nu vor mai avea certificat verde COVID-19, în lipsa dozei booster.
Și aceasta indiferent că este vorba de doza 3 în cazul vaccinurilor anti-COVID care se fac în două doze, fie de doza 2, în cazul vaccinului care se face într-o singură doză.
Coronavirus
Rafila, explicații: de ce crește atât de mult numărul persoanelor infectate
La momentul de față, decizia despre care a vorbit ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu este oficială în România. Și aceasta pentru că Rafila a spus că ”dacă” va intra în funcțiune mecanismul european, se va întâmpla acest lucru după 1 februarie, respectiv unele certificate de vaccinare vor expira.
Demnitarul a precizat că toate persoanele care au cel puţin patru luni de la prima schemă de vaccinare completă pot să meargă să efectueze doza de booster, tocmai pentru a da posibilitatea de a completa schemele de vaccinare în momentul de faţă, pentru că datele ştiinţifice ne arată o protecţie sporită, o refacere - dacă vreţi - a eficienţei vaccinurilor faţă de infecţia cu varianta Omicron.
”Am decis să optăm pentru pragul de patru luni, pentru că datele ştiinţifice ne arată că protecţia faţă de varianta Omicron începe să scadă destul de mult după cea de-a patra lună de la prima schemă de vaccinare”, declara Valeriu Gheorghiță, în cadrul unei conferinţe de presă, în 13 ianuarie.