BUCUREȘTI, 21 ian – Sputnik. După publicarea anchetei jurnalistice făcute de Emilia Șercan, cu privire la faptul că teza sa de doctorat a fost plagiată, premierul a încercat să amâne problema solicitând Universității Naționale de Apărare să îi analizeze din nou teza.
Conform procedurilor legale, nu universitatea care a conferit titlul de doctor ci doar Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), poate să analizeze și să dea un verdict oficial cu privire la valoarea academică sau acuza de plagiat a unei teze doctorale deja susținute.
CNATDCU nu se poate însă autosesiza în ceea ce privește acuzele de plagiat. De aceea, speranța premierului a fost aceea că nimeni nu va sesiza CNATDCU și povestea se va stinge de la sine sau se va amâna până va deveni irelevantă.
Surpriza neplăcută pentru premier a venit de la foștii parteneri de guvernare ai PNL. Deputatul USR Mihai Polițeanu a sesizat oficial CNATDCU cu privire la suspiciunile de plagiat asupra tezei doctorale a premierului.
Odată sesizat CNATDCU vor începe procedurile de verificare a tezei. Lucrarea va fi examinată de o comisie de specialiști, din subcomisia de Științe militare a CNATDCU. Rezultatele analizei vor fi discutate apoi în consiliul general al CNATDCU care va da verdictul.
Unul din vicepreședinții instituției, Mircea Dumitru, fost ministru și rector al Universității București, a declarat într-un interviu pentru Libertatea că ” Ce am citit este foarte credibil și foarte bine documentat. Arată că există caz foarte clar de plagiat. ” De asemenea, Mircea Dumitru a comentat apărarea făcută de premier ca fiind ”lamentabilă”.