Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Bilanțul întâlnirii Lavrov-Blinken: Ce spune șeful diplomației rusești

Cu ce s-a încheiat întâlnirea dintre ministrul rus de Externe Serghei Lavrov și secretarul de stat al SUA Antony Blinken - citiți în materialul Sputnik.
Sputnik
CHIȘINĂU, 21 ian - Sputnik. Discuțiile dintre șeful diplomației rusești și secretarul de stat al SUA s-au încheiat pe o notă de incertitudine. Deși Serghei Lavrov a apreciat drept „utilă și sinceră” întrevederea cu Antony Blinken, oficialul rus a atras atenția că nu se poate spune în aceste momente dacă negocierile se îndreaptă în direcția cea bună.
Lavrov a adăugat că se va putea spune acest lucru doar atunci când Rusia va primi un răspuns scris de la SUA la garanțiile de securitate propuse de Moscova.
“Eu nu pot să spun dacă noi suntem pe calea cea dreaptă sau nu suntem pe calea cea dreaptă. Vom putea face această constatare atunci când vom primi reacția americanilor în scris, la toate propunerile noastre”, a declarat șeful MAE de la Moscova, fiind citat de RIA Novosti.
Anterior, Lavrov a spus că Blinken, la o întâlnire cu el la Geneva, a promis ca săptămâna viitoare să ofere un răspuns scris la propunerile Moscovei privind garanțiile de securitate.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care la sfârșitul lui 2021, Rusia a publicat proiectele unui tratat cu Statele Unite și un acord cu NATO privind asigurările de securitate.
Politică
Un jurnalist celebru acuză SUA că vrea război cu Rusia
Moscova, în special, cere de la partenerii săi occidentali garanții privind neextinderea NATO către est, neaderarea la acest bloc politico-militar a Ucrainei și neamplasarea bazelor militare NATO și SUA în țările post-sovietice.
Pe 10 ianuarie, Rusia și Statele Unite au susținut, la Geneva, o rundă de negocieri privind stabilitatea strategică.
Aceste negocieri au fost urmate de o reuniune a Consiliului Rusia-NATO la Bruxelles și consultări la sediul din Viena al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Poziția SUA privind “pericolul” rămâne neclară

Ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a declarat că în cadrul discuțiilor purtate cu secretarul de stat american, Antony Blinken, acesta nu a explicat în ce constă “pericolul” rusesc pentru Ucraina, așa cum susțin SUA.
„În cadrul discuțiilor de la Geneva, SUA au încercat să pună Ucraina în capul mesei, în același timp fără ca să prezinte probe pentru îngrijorările lor privind “pericolele” pe care le prezintă Federația Rusă”, a declarat Lavrov vineri.
Rusia
NATO lucrează împotriva Rusiei, a spus Lavrov
În același timp, el s-a declarat aproape sigur de faptul că în răspunsurile scrise pe care le vor prezenta SUA va fi trecut un aliniat privind Ucraina.
“Sunt aproape sigur că, într-un fel sau altul, acolo va fi menționată și Ucraina. Dar eu nu am auzit astăzi niciun argument care ar fi argumentat poziția americanilor pe chestiunea ce se întâmplă la hotarul ruso-ucrainean. Doar îngrijorări, îngrijorări și îngrijorări”, a declarat Lavrov fiind citat de RIA Novosti.

Lavrov: NATO lucrează împotriva Rusiei

Serghei Lavrov a declarat că NATO lucrează împotriva Rusiei, prin urmare Moscova se opune extinderii Alianței.
„Acest bloc a fost creat împotriva URSS, iar acum lucrează împotriva Federației Ruse”, a spus Lavrov după discuții cu secretarul de stat american, Anthony Blinken.
Potrivit oficialului rus, aceasta explică poziția Moscovei cu privire la „problema fundamentală a neextinderii NATO” spre Est.