BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Adrian Severin se întreabă de ce Uniunea Europeană, mai precis statele UE ce sunt și membre ale NATO, nu temperează tonul tot mai agresiv al SUA, dar și a alianței subordonate SUA, NATO, față de Rusia.
Explicația dată de Severin este aceea că principalele state ale Uniunii Europene (”primadonele Europei”, cum le numește autorul într-o postare de Facebook), cred că vor putea profita de pe urma conflictului dintre Statele Unite și Federația Rusă.
Germania, spune Adrian Severin, este foarte puțin interesată de un acord între Statele Unite și Rusia. Acest acord, făcut pe deasupra Europei, ar limita, crede fostul ministru, spațiul de manevră geopolitic al Germaniei. În schimb, un conflict întreținut între cele două super-puteri, a oferit și oferă un spațiu de manevră geopolitică și economică pentru principala putere economică din Uniunea Europeană.
De asemenea, atrage atenția Severin ”demonizarea Rusiei este de natură să înspăimânte statele baltice și pe cele ale Mittle Europa, care astfel vor accepta mai ușor, spre a obține protecție germană, să renunțe la suveranitate în cadrul UE, contribuind și la realizarea visului Europei germane- cel ”de-al patrulea Reich”, cum se exprima fostul premier polonez, actualul lider al Partidului Lege și Dreptate, Jaroslaw Kaczynski.”
Dar unde este locul României?
Răspunsul lui Adrian Severin este că, paradoxal, este tocmai acela de ”partener strategic al SUA”. România, crede Severin, ca stat membru UE și NATO, ca partener strategic al SUA, ar trebui să aibă tocmai obligația de a încerca să detensioneze conflictul dintre SUA și Federația Rusă, de a deveni canal de comunicare între cele două puteri.
Severin crede că România trebuie să explice Washingtonului complicatul joc european și să atragă atenția partenerului strategic că intră într-un conflict pe care îl va pierde chiar dacă simte că îl câștigă.
”Partenerii loiali ai Americii, scrie Adrian Severin, au obligația de a o ajuta să iasă din lumea viselor, să vadă realitatea, să evite căderea în mrejele autoiluziilor și să nu se lase sedusă de cântecele de sirenă ale falșilor săi prieteni europeni, care, prefăcându-se că îi acceptă conducerea, o expun irelevanței istorice în negocierea ordinii mondiale în curs de a se naște.”
De asemenea, fostul ministrul de externe atrage atenția politicienilor români că loialitatea față de SUA este condiționată de loialitatea față de România.