Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Cazurile COVID-19 în România pe 19 ianuarie – informarea zilei

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 19 ianuarie 2022.
Sputnik
BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Autoritățile anunță că, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.610 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 150 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.073 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.944.916 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 23.389 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 1.793.668 de pacienți au fost declarați vindecați.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.548 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 59.385 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.01.2022 (10:00) – 19.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 58 de decese (31 bărbați și 27 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Municipiul București.
Internaţional
Franța: Antirecord de cazuri COVID - peste 460 de mii în 24h
Dintre cele 58 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani , 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 58 de pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani și prezentau comorbidități.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău și Ilfov, unul în luna noiembrie 2021 și unul în luna decembrie 2021.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.534, cu 316 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 530 de persoane, cu 43 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 530 de pacienți internați la ATI, 57 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 387 sunt minori, 374 fiind internați în secții, cu 37 mai mult decât în ziua anterioară și 13 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.