BRUXELLES, 18 ian - Sputnik. Ascensiunea Robertei Metsola a început o dată cu alegerea în postul de prim vicepreședinte al Parlamentului European în noiembrie 2020, în locul irlandezei Maired McGuinness, desemnată comisar.
Metsola a fost singura candidată la acel post, iar responsabilitățile sale principale erau relația cu parlamentele naționale și reprezentarea președintelui PE în relația cu țările din America de Nord.
Metsola este avocat de profesie, specializată în drept european și a absolvit Universitatea din Malta. Ea este căsătorită cu finlandezul Ukko Metsola și are patru băieți. Ea și soțul ei au fost protagoniștii unei premiere cu câțiva ani în urmă, fiind primul cuplu căsătorit care a candidat la alegerile pentru Parlamentul European, dar reprezentând țări diferite.
Roberta Metsola este a treia femeie președinte al Parlamentului European și cea mai tânără dintre ele și a fost aleasă președinte chiar de ziua ei.
Roberta Metsola este o conservatoare, ea fiind împotriva avortului, Malta fiind de altfel singura țară din UE unde avortul este ilegal.
Poziția sa anti-avort nu a fost pe placul eurodeputaților de altă orientare, care i-au cerut explicații în acest sens.
Prin Metsola, Malta va deține pentru prima dată o funcție atât de înaltă în cadrul instituțiilor europene. De obicei, această poziție de președinte al Parlamentului European revenea țărilor fondatoare ale UE, cele care au cea mai mare influență în cadrul țărilor membre.
Cum a ajuns Metsola președintele Parlamentului European
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o marţi în funcţia de preşedinte, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola
Într-un videoclip postat pe Twitter înainte de alegerea ei, Metsola a spus că este „timpul ca Parlamentul European să fie condus de o femeie”, astfel încât UE să poată trimite un mesaj pozitiv „fiecărei fete” de pe continent. Metsola a fost aleasă preşedinte al PE cu 458 de voturi pentru din 616 exprimate.
În angajamentul său față de parlamentari, Metsola a spus că dorește să „recâștige acel sentiment de speranță și entuziasm” în proiectul european, căutând să se conecteze cu cetățenii dincolo de „bulele” de la Bruxelles și Strasbourg.
Când era doar studentă, Metsola a militat pentru ca Malta să adere la UE, ceea ce acest stat a și făcut în 2004, devenind cel mai mic stat membru al blocului, cu o populație puțin peste 500.000 de locuitori.
Înainte de alegerea lui Metsola, Parlamentul UE a avut doar două președinte femei, ambele din Franța, de când a devenit o instituție aleasă în mod direct: Simone Veil din 1979 până în 1982 și Nicole Fontaine din 1999 până în 2002.
Ea a învins-o pe suedeză Alice Bah Kuhnke, pe poloneza Kosma Zlotowski și pe spaniola Sira Rego.
Alegerile au fost declanșate de moartea lui Sassoli pe 11 ianuarie 2022, după ce acesta a fost internat la spital cu un caz sever de pneumonie cauzată de legionella și a suferit „complicații grave din cauza unei disfuncții a sistemului imunitar”.