Analize și opinii
Materiale de analiză și opinii

Piperea compară certificatele verzi cu carnetul de membru PCR: ce vor păți posesorii

Avocatul Gheorghe Piperea spune că, la fel cum au fost aruncate 4 milioane de carnete de partid PCR în 1990, așa vor fi ascunse și cele 8 milioane de certificate verzi din România
Sputnik
BUCUREȘTI, 17 ian - Sputnik. Avocatul Gheorghe Piperea amintește într-o postare pe Facebook că în prima parte a anului 1990, adică acum 32 de ani, mai mult de 4 milioane de carnete de partid au fost aruncate la gunoi, iar mai multe zeci de mii de instituții au transformat în deșeuri cărți și alte materiale de propagandă, pentru ca nu cumva lumea să îi dibuiască pe posesori sau pe gestionari că fuseseră, cu doar câteva luni în urmă, vajnici comuniști și zeloși vătafi ai privilegiaților regimului ce tocmai căzuse cu zgomot și vărsare de sânge.
”Presa, cu nimic deosebită de cea de acum, după ce primise toate bugetele posibile pentru a face propagandă comunistă, tocmai ce își „regăsea” sentimentele și principiile democratice, pășind pe gloriosul nou bulevard al capitalismului de cumetrie cu vitejești fapte de înfierare a ex-comuniștilor, mai arată avocatul.
Analize și opinii
Adevărata pandemie: neîncrederea în sistem
El amintește de asemenea și cum funcționa înfierarea: erau ex-comuniști toți ceilalți, iar nu și patronii, trompetele lor și noii privilegiați ai politicii și economiei - în fapt, ei erau chiar eșalonul doi de cadre sau fostele mari speranțe ale feudalilor comuniști. Cuvinte ca „tovarăș”, „plan”, „socialism” etc. au fost fie scoase din uz, fie utilizate cu sensuri exclusiv peiorative și negative, mai scrie avocatul pe contul său de socializare.
Apoi, continuă el, ani de zile, în România anilor '90 ai secolului trecut, adjectivul „comunist” a fost utilizat ca insultă, ca să nu mai vorbim de adjectivul „securist” sau de adjectivul „milițian”.

Carnetul roșu și certificatul verde

Urmează o comparație cu România de astăzi care șochează:
”Azi avem 8 milioane de posesori de certificate „verzi”, emise ca urmare a „imunizării”. La fel ca și cei 4 milioane de ex-comuniști din 1990, și cei 8 milioane de utilizatori de cod QR (în care li s-au condensat cele câteva grame de libertate concesionată cu pipeta de statul iacobinismul sanitar) de azi au avut motivații diferite pentru dobândirea carnetului/certificatului/codului”, spune Piperea.
El își continuă comparația arătând că cei mai mulți nu au crezut în binefacerile comunismului, așa cum contemporanii nu cred acum în eficiența nemaipomenită a „imunizării” prin injectare și cod QR.
”Dar o majoritate gălăgioasă și violentă a făcut și atunci și face și acum tot ceea ce a putut ca să își semnalizeze „virtutea” de posesor de carnet/certificat/cod QR și tot ce a vrut ca să îi oblige pe toți ceilalți la supunere, îndoctrinare și încolonare în regimentele de soldați ai noii ideologii, progresist-globalist-totalitariste”, observă avocatul.
Piperea arată că noii ideologi nu au acceptat niciun refuz al convertirii la noua religie, așa că pe toți cei care li s-au opus i-au aruncat extra muros.
Coronavirus
Victorie asupra Covid? EMA: Prin Omicron, pandemia devine endemică

Cazul Novak Djokovic

”Libertatea și nesupunerea au fost considerate, și de unii, și de ceilalți, agenți patogeni ideologici, purtătorii acestor periculoși viruși fiind considerați „elemente” declasate, provocatoare, reacționare etc. Cam toate epitetele cu care este gratulat azi Novak Djokovici, cel ce și-a permis să sfideze, cu legea în mână, minunăția de apartheid sanitar australian”, își continuă Piperea comparația.
El crede, de altfel, că motivul expulzării acestui sportiv nu a fost încălcarea legii, ci pericolul destabilizării credinței australienilor în eficiența nemaipomenită a serului experimental cu care s-au injectat deja de 3-4 ori, cu rezultate total opuse celor așteptate.
”Așadar, nu numai influencerii, propagandiștii, credincioșii în cultul covidismului și idioții utili ai plandemiei trebuie să se aștepte la o lungă perioadă de ostracizare socială, ci și cei care au intrat în această horă pentru a călători, pentru a merge la mall, la cinema sau la dineuri cu proști”, mai scrie Piperea.
De aceea, el arată că, în curând, a fi posesor de certificat „verde” de „imunizat” va însemna cam ceea ce a însemnat acum 32 de ani să fii posesor de carnet roșu comunist.