BUCUREŞTI, 15 ian – Sputnik. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg au purtat o conversație în urma reuniunii Consiliului NATO-Rusia, subliniind că Statele Unite și Alianța sunt pregătite să continue dialogul cu Moscova, a declarat Departamentul de Stat.
„Statele Unite și NATO sunt pregătite să se întâlnească din nou cu Rusia și sunt angajate să continue relaţiile diplomatice și dialogul reciproc. Statele Unite și aliații săi din NATO sunt uniți pe o cale diplomatică și îndeamnă Rusia să ia măsuri imediate pentru a-și reduce agresiunea împotriva Ucrainei”, a declarat Departamentul de Stat într-un comunicat emis vineri seara.
Rusia și Alianța au purtat negocieri pe 12 ianuarie la Bruxelles, unde au discutat propunerile privind garanţiile de securitate, propuneri prezentate de Moscova la mijlocul lunii decembrie. Proiectul de acord prevede că părțile nu vor desfășura trupe, avioane și nave de război şi nici rachete la distanță de atac. De asemenea, cere ca NATO să-și oprească expansiunea spre Est și să nu înființeze baze lângă granița cu Rusia.
Însă părțile nu au ajuns la un acord, iar blocul a declarat că nu își va opri expansiunea.