BUCUREȘTI, 14 ian - Sputnik. Faptul că diplomații americani la București consideră deja o ”normalitate” accesul lor necondiționat la toate structurile statului român, a devenit deja o caracteristică a politicii românești.
Pur și simplu pentru diplomații americani nu mai există nicio îngrădire diplomatică pentru a se implica în politica și administrația românească.
Adrian Câciu, ministrul Finanțelor din România, cunoscut în perioada opoziției pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, fie și pe Facebook, odată ajuns la guvernare a devenit, cum era de înțeles, mai ”corect politic”. În definitiv, fusese critic al actualilor săi colegi și parteneri de guvernare.
De asemenea, a spune că ”actuala criză energetică ne-a aratat că o liberalizare prost aplicată poate face mai mult rău decât bine”, e de două ori incorect politic. Mai întâi pentru că ar fi o critică la adresa colegilor liberali și udemeriști, autorii liberalizării, apoi pentru că ar lovi în dogma neoliberală a avantajelor liberalizării economiei față de o economie controlată de stat.
De aceea, domnul Câciu a simțit nevoia să spună acest lucru la pachet cu faptul că a avut ”o discuție foarte aplicată și extrem de deschisă” cu șeful ambasadei SUA la București. Și, desigur, cu informația că alături de americani se lucrează la un proiect major în zona energiei nucleare.
Putem întreba care proiect major, căci din ce știm noi, ar fi două. După ce România, probabil condiționată chiar de SUA, a rupt pre-contractul cu China (negociat timp de 5 ani de zile) pentru terminarea centralei atomice de la Cernavodă, s-a semnat în grabă (după doar câteva luni), în 2020, un alt contract cu americanii. Acest contract, care ne costă 8 miliarde de dolari, împrumutați de pe piața bancară americană (ca SUA să nu piardă dobânzile) nu știm încă ce efecte are.
Al doilea proiect major este cel al micro-centralelor atomice (SMN), o controversată inițiativă americană, la care România, prin președintele Iohannis a aderat cu entuziasm (cum altfel? Doar e o inițiativă americană).
Aceasta presupune construcția de centrale nucleare de dimensiuni mici, ce promit a fi mai sigure, mai ieftine și mai viabile.